Zidul de sprijin al drumului care duce spre Poiana Braşov, surpat pe o lungime de 14 metri

O porţiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului care duce către staţiunea Poiana Braşov s-a surpat, zona fiind semnalizată pentru evitarea accidentelor. Municipalitatea, care are în administrare drumul, anunţă că, luni, în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă.

„În prima etapă Municipalitatea a semnalizat zona cu panouri reflectorizante şi bandă, iar astăzi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă. Odată cu adoptarea acestei hotărâri, primăria, prin Direcţia Tehnică, va demara procedurile pentru efectuarea lucrărilor de consolidare”, transmite, luni, Primăria Braşov.
Şedinţa Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost una extraordinară, având în vedere importanţa tronsonului care duce către staţiunea unde mii de turişti merg în fiecare weekend.



