PNL, negocieri cu Pro România pentru susținerea moțiunii de cenzură

PNL a primit promisiunea liderilor Pro România că vor avea susținere pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Liberalii anunță că au fost finalizate negocierile cu toate partidele politice care își doresc un nou Executiv, fără PSD. De la partidul lui Victor Ponta au primit promisiuni ferme că parlamentarii Pro România vor vota moțiunea de cenzură.
Liberalii anunță și că textul moțiunii a fost dat tuturor partidelor politice, fiecare formațiune urmând să aducă propriile completări
„Vom începe în aceste zile centralizarea semnăturilor de susținere a moțiunii. Este firesc ca ea să aibă la bază un text asumat de toți cei care se delimitează de guvernul Dăncilă. Punctele de vedere ale PMP și USR au fost deja integrate în textul moțiunii, iar astăzi vom primi propunerile UDMR. Vom direcționa, totodată, către reprezentanții ALDE forma agreată cu celelalte partide.
În perioada imediat următoare, forțele politice de opoziție implicate în acest demers își vor armoniza punctele de vedere. Fiind cel mai puternic instrument al partidelor de opoziție, moțiunea va fi depusă în momentul în care vom fi siguri de succesul ei”, precizează deputatul liberal Raluca Turcan.
La începutul acestei sesiuni parlamentare, liderul PNL, Ludovic Orban, anunța că moțiunea de cenzură va fi depusă doar după ce vor reuși să adune 233 de semnături care vor garanta succesul inițiativei. Și asta pentru că opoziția are dreptul la o singură moțiune de cenzură într-o sesiune parlamentară.
Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea



