Stirile zilei

Drumul de biciclete de la Lacul Morii, inaugurat duminică, de Ziua Mondială a Mediului

După ce miercuri, 1 iunie, a inaugurat Promenada Lacul Morii, un eveniment la care au participat aproximativ 10.000 de persoane, duminică, 5 iunie, Primăria Sectorului 6 va deschide publicului și drumului pentru biciclete de pe marginea digului. 

Drumul pentru biciclete va fi testat oficial chiar de Ziua Mondială a Mediului, printr-un tur ghidat pe două roți, organizat de Asociația Mai Mult Verde. Zeci de bicicliști își dau întâlnire, de la ora 9.30, pe Insula Lacul Morii. De acolo, la ora 10.30, se va pleca în jurul lacului, pe drumul proaspăt amenajat.

Drumul pentru biciclete are 2,3 km

Având o o lungime de 2,3 kilometri și o lățime ce variază între 2 și 6 metri, drumul amenajat pentru biciclete pornește de la Barajul Ciurel și se încheie pe insula Lacului Morii.

Prima parte a suprafeței de rulare este din asfalt, o altă parte din marnă (de la Calea Crângași până la insulă). Marna este un material 100% natural, din piatră de calcar. S-a ales această soluție pentru că nu se poate betona sau asfalta spațiul verde.

Pentru a se evita accidentele, bicicliștii nu au acces pe promenada Lacul Morii.

Articole Recomandate

Back to top button