Stirile zilei

Buletinele expirate în pandemie și pentru care s-a prelungit valabilitatea expiră din 7 iunie 

Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, își pierd valabilitatea începând din 7 iunie, anunță Ministerul Afacerilor de Interne.

În data de 7 martie 2022, la nivel național, erau înregistrate aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022. Până la data de 28 mai, pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea. Deci, este vorba despre doar 120.000 de persoane care și-au rezolvat deja această problemă.

Astfel, MAI invită cetățenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pe raza cărora își au domiciliul, pentru schimbarea cărții de identitate, având în vedere că aceste documente își pierd valabilitatea la 7 iunie.

„Pentru evitarea prezentării, în același timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetățenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor.

Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcționează”, îndeamnă MAI.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button