Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


VIDEO Primul tramvai Astra dintre cele 100 pentru București a ieșit pe porțile fabricii din Arad

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 30 mai 2022

Vești bune pentru locuitorii Capitalei. Primul tramvai Astra Imperio dintre cele 100 de tramvaie comandate de Primăria Generală a ieșit luni, 30 mai, în jurul orei 10:00, pe porțile fabricii din Arad. 

Tramvaiul urmează să ajungă în următoarele zile în București, unde va fi asamblat, iar, după efectuarea probelor, va circula pe linia 41.

 

?Azi a plecat de la Arad spre București primul tramvai din lotul celor 100 achiziționate de Primăria Capitalei. După probele tehnice, acesta va circula pe linia 41.

?Până la sfârșitul anului vor fi livrate încă 16 tramvaie. Este vorba despre tramvaie din gama de 36 m, care vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii.

?Mulțumim colaboratorilor de la Astra Vagoane Călători pentru seriozitate și pentru promptitudinea livrării.

Publicată de Nicușor Dan pe Luni, 30 mai 2022

 

Imagini de la eveniment:

100 de tramvaie noi, „made in Romania”

Primăria Capitalei a încheiat, pe 11 mai, cu firma arădeană Astra Vagoane, contractul pentru achiziția a 100 de tramvaie din gama de 36 metri. Valoarea înțelegerii este de 840,8 milioane lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile și bugetul municipalității.

Tramvaiele vor avea podea 100% coborâtă, cinci uși duble și vor fi dotate cu aer condiționat. Garanția este tramvaielor este full warranty de minim 5 ani sau 300.000 km. Capacitatea de transport va fi de minim 220 de călători, din care 56 pe scaune.

Conform înțelegerii, primul urma să fie livrat în termen de 15 luni de la semnare, urmând ca apoi câte patru vehicule să fi livrate lunar. Potrivit primarului general, Nicușor Dan, până la sfârșitul anului, vor fi livrate încă 16 tramvaie.

Cele 100 de tramvaie vor intra în traseu pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 și 55.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 38837 more Information on that Topic: mainnews.ro/video-primul-tramvai-astra-dintre-cele-100-pentru-bucuresti-a-iesit-pe-portile-fabricii-din-arad/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW