Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Militarii români au reluat zborurile cu MiG-21 LanceR

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 24 mai 2022

Luni, 23 mai, militarii români au reluat zborurile, pentru o perioadă de aproximativ un an, cu avioanele MiG-21 LanceR, consemnate la sol din 15 aprilie, ca urmare a prăbușirii unui astfel de aparat de zbor în județul Constanța. 

Potrivit Ministerului Apărării, aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice de Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forțelor Aeriene Române.

În același timp, potrivit MApN, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forțelor Aeriene Române. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului.

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW