Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Federația Rusă, noi amenințări la adresa Suediei și Finlandei: Tensiunea militară va crește în zonă

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 16 mai 2022

Ministerul rus de Externe, prin vocea adjunctului Sergei Ryabkov, a catalogat luni, 16 mai, intenția Finlandei și Suediei de a adera la NATO drept „o greșeală cu consecințe ample” și a precizat că o posibilă aderare a celor două state nordice va crește tensiunile militare în regiune, potrivit Interfax.

Tot ce se întâmplă este doar o reflecție a percepției distorsionate și false promovată de cercurile formate politic în Occident și, în particular, în țările din nordul Europei. Securitatea Finlandei și Suediei nu va fi mai puternică în urma acestei decizii, pentru noi acest lucru este destul de clar”, le-a spus Ryabkov, luni, reporterilor din Moscova.

Adjunctul lui Sergei Lavrov a catalogat planurile celor două state drept „o greșeală cu consecințe ample”.

Să nu aibă iluzii că vom accepta acest lucru pur și simplu(…)Nivelul tensiunii militare va crește, va fi mai puțină predictibilitate în zonă(…)Ce să facem, acesta este nivelul celor care iau decizii relevante în țări relevante”, a adăugat adjunctul ministrului rus de Externe.

Oficialii suedezi se află, în aceste momente, într-o serie de dezbateri în urma cărora ar urma să fie anunțată decizia formală de a adera la NATO, notează cotidianul Die Expressen, citând un anunț al ministrului Apărării Peter Hutqvist.

Dezbaterile de luni vin la scurt timp după ce social-democrații suedezi, reprezentanții puterii, s-au pronunțat în favoarea candidaturii acestei ţări la Alianța Nord-Atlantică.

Duminică, guvernul finlandez a anunțat că va solicita aderarea la NATO, în cadrul unei conferințe de presă comune a președintelui Sauli Niinistö și a prim-ministrului Sanna Marin, care au declarat că demersul trebuie ratificat de parlamentul țării înainte de a merge mai departe.

Ca răspuns inițial, exporturile de curent din Federația Rusă către Finlanda au fost oprite sâmbătă.

CITEȘTE ȘI: Președintele Finlandei l-a anunțat telefonic pe Putin că vrea să adere la NATO / Kremlinul susține că ar fi o greșeală UPDATE

Sursă foto: Pixabay

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW