Ministrul Finanțelor a trimis în Parlament proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Asta după ce anunțase că va fi adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a trimis în Parlament proiectele de lege pentru impozitarea pensiilor speciale, a bacșișului, dar și cea privind modificare programului „prima casă”. Guvernul a lăsat ca responsabilitatea să fie a legislativului, pe teme sensibile pentru societate. Asta chiar dacă, înainte de rectificare, ministrul finanțelor a prezentat mai multe variante de impozitare a pensiilor speciale. Varianta care a ajuns în parlament prevede că pensiile mai mari de 7000 de lei să aibă un impozit de 30%, iar cele mai mari de 10.000 de lei, 50%.
„Eu merg mai departe. E un mecanism la care încă se lucrează şi vom vedea în ce formă mergem mai departe, având în vedere că şi în Parlament există două iniţiative legislative, ştiţi foarte bine, şi atunci acest mecanism practic vă fi trimis de Guvern într-o formă sau altă, vedem, fie ordonanţă, fie proiect de lege, care în septembrie ar trebui să fie închis că şi subiect şi mai ales aş fi foarte interesat să văd acolo acei parlamentari care, ştiţi foarte bine, spuneau că fac foarte multe şi acum vor avea ocazia să facă ce au spus”, spunea Teodorovici înainte de rectificarea bugetară.
Câte pensii speciale se dau în România
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu este de aproape 9.200 de persoane, conform datelor centralizate de Casă Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți, respectiv 3.600, sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora este de 18.000 de lei.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României beneficiază 850 de persoane care încasează lunar aproape 5500 de lei.
În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora este de 820 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.400 de lei.
Alți beneficiari ai pensiilor de serviciu – cunoscute că fiind pensii speciale – sunt aviatorii, pentru care statul plătește 11.000 de lei lunar, cei care au lucrat la Curtea de Conturi – 600 de persoane – cu o pensie lunară de 4.300 de lei.
De asemenea, mai primește pensii speciale personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor pentru care pensia medie este de 4.024 de lei.
CSM, aviz negativ pe proiectul de impozitare a pensiilor speciale
Magistrații au dat aviz negativ impozitării pensiilor speciale, motivând că în acest fel se încalcă Constituția. Pensia medie a magistraților este de peste 18.000 de lei.
“Ignorând aceste garanții constituționale și opinia constant exprimată de Consiliu, puterea executivă a înaintat proiectul de act normativ privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care se elimină în mod flagrant, prin mijloace fiscale mascate sub formă unei suprataxe pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, pensia de serviciu a judecătorilor și procurorilor, încălcând astfel fără reținere independența obiectivă a magistraților din această perspectivă”, a precizat CSM într-un comunicat de presă.
Ministerul Finanțelor a mai trimis în parlament și proiectul de lege pentru impozitarea bacșișului cu 10%, proiectul care prevede modificarea programului „Prima Casă”, dar și cel privind majorarea accizelor la țigări.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/ministrul-finantelor-a-trimis-in-parlament-proiectul-de-lege-privind-impozitarea-pensiilor-speciale-asta-dupa-ce-anuntase-ca-va-fi-adoptat-de-guvern-prin-ordonanta-de-urgenta/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 75827 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-finantelor-a-trimis-in-parlament-proiectul-de-lege-privind-impozitarea-pensiilor-speciale-asta-dupa-ce-anuntase-ca-va-fi-adoptat-de-guvern-prin-ordonanta-de-urg…