Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UE propune sancționarea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 4 mai 2022

Uniunea Europeană propune sancționarea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill. Comisia Europeană a propus sancționarea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, în ultimul val de măsuri economice împotriva Rusiei, care include și o interdicție de import de petrol introdusă treptat, potrivit unui document consultat miercuri de AFP.

Noua listă include 58 de persoane sancționate, printre care mulți militari ruși, dar și soția, fiica și fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit publicației Barrons.

Patriarhul Kiril, „un aliat de lungă durată al preşedintelui Vladimir Putin, a devenit unul din principalii susţinători a agresiunii militare împotriva Ucrainei”, subliniază documentul Comisiei.

Anterior, Uniunea Europeană a anunțat că propune interzicerea tuturor importurilor de petrol rusesc, într-un al șaselea pachet de sancțiuni care vizează agresiunea președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat propunerile într-un discurs susținut miercuri, 4 mai, în Parlamentul European.

În ceea ce privește problema crucială a importurilor de energie, von der Leyen a declarat:

„Aceasta va fi o interdicție completă de import pentru tot petrolul rusesc, pe cale maritimă și prin conducte, brut și rafinat. Ne vom asigura că vom elimina treptat petrolul rusesc într-un mod ordonat, într-un mod care să ne permită nouă și partenerilor noștri să ne asigurăm rute alternative de aprovizionare și să minimizăm impactul asupra piețelor globale. Acesta este motivul pentru care vom elimina treptat aprovizionarea rusă cu țiței în termen de șase luni și cu produse rafinate până la sfârșitul anului”, a afirmat șefa CE.

Sancțiunile vor necesita un sprijin unanim din partea celor 27 de state membre ale UE – Slovacia a indicat deja că va solicita o derogare, iar Ungaria a sugerat că sancțiunile privind aprovizionarea cu energie reprezintă o „linie roșie” pentru ea, notează The Guardian.

Alte măsuri propuse:

  • includerea pe listă a ofițerilor militari de rang înalt și a altor persoane care sunt acuzate de comiterea crimelor de război de la Bucea/Bucha și a celor responsabili de asediul de la Mariupol;
  • interzicerea a trei posturi de radio și televiziune rusești de stat de pe frecvențele UE.
  • expulzarea SberBank – de departe cea mai mare bancă din Rusia – din sistemul de plăți Swift, împreună cu alte două bănci importante.

Ursula von der Leyen a mai subliniat că Europa are o responsabilitate specială față de Ucraina și a propus, de asemenea, un „pachet ambițios de redresare” pentru această țară.

Amintim că marți, 3 mai, papa Francisc l-a criticat, într-un interviu, pe patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, care a fost un susținător vocal al războiului.

„Am vorbit cu Kirill timp de 40 de minute prin Zoom. Primele douăzeci, cu o carte în mână, mi-a citit toate justificările pentru război. Am ascultat și i-am spus: Nu înțeleg nimic din toate astea. Frate, noi nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Isus”, a declarat, între altele, papa Francisc.

Sursa foto: patriarchia.ru 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW