Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Volodimir Zelenski: Invazia rusă în Ucraina a fost gândită doar ca un început, apoi vor să captureze alte ţări

By news.ro , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 23 aprilie 2022

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, vineri, că aliaţii au livrat în sfârşit armele pe care Kievul le-a cerut, adăugând că acestea vor ajuta la salvarea vieţilor a mii de oameni, potrivit Reuters.

Într-un discurs video susţinut vineri seară, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a primit armele de care Ucraina avea nevoie.

„Ca în fiecare dimineaţă, ca în fiecare zi, ca în fiecare seară, am acordat astăzi o atenţie maximă pentru a dota armata noastră cu toate armele necesare. Aceasta este sarcina numărul unu pentru statul nostru”, a afirmat Zelenski.

Acesta a precizat că este recunoscător partenerilor care, în sfârşit, l-au ascultat.

„Sunt recunoscător tuturor partenerilor noştri care, în sfârşit, ne-au ascultat. Care ne oferă exact ceea ce am cerut. Pentru că ştim cu siguranţă că cu aceste arme vom putea salva vieţile a mii de oameni. Şi vom putea să le arătăm ocupanţilor că se apropie ziua în care vor fi nevoiţi să părăsească Ucraina”, a mai afirmat preşedintele ucrainean.

Zelenski a mai spus că declaraţiile făcute mai devreme în cursul zilei de un comandant rus cu privire la necesitatea unui „coridor” către Crimeea şi Transnistria arată că Moscova doreşte să invadeze alte ţări.

„Astăzi, cu referire la militarii ruşi, s-a răspândit vestea că sarcina lor acum ar fi de a stabili controlul asupra sudului Ucrainei şi de a ajunge la graniţa cu Republica Moldova. Şi se presupune că acolo, în Moldova, sunt încălcate drepturile vorbitorilor de limbă rusă (…) Ei bine, acest lucru nu face decât să confirme ceea ce am spus de multe ori: invazia rusă în Ucraina a fost gândită doar ca un început, apoi vor să captureze alte ţări”, a mai declarat Zelenski.

Acesta a reiterat determinarea armatei Ucrainei de a apăra întreg teritoriul ţării.

„Bineînţeles, ne vom apăra atât timp cât va fi necesar pentru a frânge această ambiţie a Federaţiei Ruse. Dar toate naţiunile care, ca şi noi, cred în victoria vieţii asupra morţii trebuie să lupte alături de noi. Ele trebuie să ne ajute, pentru că suntem primii pe această cale. Şi cine este următorul? Dacă cineva care poate deveni următorul vrea să rămână neutru astăzi, pentru a nu pierde nimic, acesta este cel mai riscant pariu. Pentru că veţi pierde totul”, a mai afirmat Zelenski.

Foto: Instagram/ zelenskiy_official

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW