Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Guvernul șterge datorii de peste 100 milioane de lei ale companiilor din domeniul Apărării

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 14 aprilie 2022

Zece companii cu capital integral de stat din domeniul Apărării vor beneficia de o Ordonanță de Urgență ce a fost adoptată în ședința de Guvern de joi, 14 aprilie. O parte din datoriile la bugetul de stat acumulate de acești operatori economici, în cuantum de peste 100 de milioane de lei, va fi ștearsă.

Din primele evaluări, rezultă obligații fiscale la bugetul de stat în cuantum de peste 100 milioane de lei pe care nu le puteau achita și care conduceau la creșterea plăților restante creând instabilitate, afectând situația economico-financiară”, a declarat Dan Cărbunaru, la finalul ședinței de Guvern de joi.

Prin intermediul acestei OUG, Guvernul susține că activitatea companiilor va fi redresată și că, pe viitor, va putea fi eficientizată și dezvoltată „într-un context în care importanța strategică a acestor operatori este mai mult decât evidentă”.

Potrivit proiectului, Guvernul urmează să șteargă datorii în valoare de 106,1 milioane de lei, înregistrate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor pentru șomaj.

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin măsuri pentru protecția interesului esențial de siguranță și care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război se înțelege stingerea, prin anulare, a obligațiilor fiscale şi/sau bugetare principale și a accesoriilor acestora, datorate până la data de 31 martie 2022 și administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală”, este Art. 1, alin(2) al OUG adoptată joi.

Prin „obligații fiscale și/sau bugetare” se înțelege „obligațiile principale reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligațiile accesorii, datorate și neachitate până la data de 31 martie 2022, cu excepția obligațiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente acestora”.

Cele 10 companii care urmează să beneficieze de OUG sunt: Uzina Mecanică București; Uzina Mecanică Plopeni; Uzina Automecanică Moreni; Metrom Brașov; Tohan Zărnești; Fabrica de Pulberi Făgăraș; Pirochim Victoria; Uzina Mecanică Sadu; Carfil Brașov; Fabrica de Arme Cugir.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW