Fundația Comunitară a lansat „Platforma de mediu pentru București”
Fundația Comunitară a lansat marți, 12 aprilie, „Platforma de mediu pentru București”, un spațiu de colaborare, în care administrația, societatea civilă, mediul academic, companii și cetățeni acționează împreună pentru a rezolva problemele de mediu ale Capitalei.
Lansarea platformei a fost marcată printr-o conferință, în cadrul căreia au vorbit primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, consilier general din partea USR Anamaria Gram, directorul Administrației Parcul Natural Văcărești, Ștefania Simion, fostul comisar general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, dar și mai mulți experți în protecția mediului.
La baza inițiativei stă un amplu raport de cercetare privind starea mediului în București, realizat de expertul independent Cristian Iojă. Documentul cartografiază problemele de mediu cu care se confruntă Capitala și modul în care societatea civilă poate contribui la remedierea acestora, precum și o serie de soluții venite dinspre aceasta.
Cercetarea demonstrează complexitatea problemelor de mediu ale Bucureștiul și impactul distructiv asupra vieții cetățenilor, precum și faptul că ele pot fi rezolvate doar prin înlocuirea modului de lucru de până acum cu o colaborare autentică între părțile responsabile.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



