Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

A fost lansată procedura de înlocuire a lui Valer Dorneanu la CCR

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 11 aprilie 2022

Biroul permanent al Camerei Deputaților a lansat, luni, 11 aprilie, procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională a României în locul actualului președinte CCR, Valer Dorneanu.

Mandatul lui Valer Dorneanu la Curtea Constituțională a României va expira pe 10 iunie 2022 și, potrivit Legii, procedura de înlocuire trebuie declanșată cu 3 luni înainte.

Întrucât Dorneanu a fost propunerea Camerei Deputaților pentru funcția de judecător la CCR, forul urmează să decidă și cine îi va lua locul.

Numirea noului judecător la Curtea Constituțională trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor”, potrivit unei scrisori semnate de CCR, trimisă Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Astfel, Biroul permanent a stabilit, luni, că termenul de depunere a candidaturilor pentru această funcție este 26 aprilie, iar Comisia juridică trebuie să depună raportul până pe 29 aprilie, potrivit Agerpres.

Pe lângă mandatul lui Valer Dorneanu, în anul 2022 vor expira alte două mandate ale unor judecători CCR. Este vorba de Mona-Maria Pivniceru și Daniel Morar.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW