Poșta Română acuză că e victima unei dispute politice în Ardeal, înainte de alegerile legislative din Ungaria
Poșta Română a acuzat miercuri, 30 martie, că a căzut victimă într-o dispută politică, în contextul alegerilor legislative din Ungaria, după ce, în Ardeal, au fost semnalate mai multe spoturi publicitare și pliante în limba maghiară cu mesajul „Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale”.
În contextul alegerilor legislative din Ungaria, ce vor avea loc pe 3 aprilie, Poșta Română a distribuit, în Ardeal, plicuri ce conțineau voturile prin corespondență.
„S-a creat frustrare în rândul factorilor poștali care au distribuit impecabil, în toată această perioadă, peste 300.000 plicuri conținând buletine de vot către populația din zonă. Etapa următoare ar presupune ca Poșta Română să fie parte activă și în procesul de returnare a acestor plicuri către Autoritatea Electorală Maghiară”, potrivit unui punct de vedere transmis, miercuri, de Poșta Română.
În urma verificărilor efectuate de angajații Poștei Române, s-a ajuns la concluzia că Asociația EMNT (Erdelyi Magyar Neppart Tanacs – Consiliul Maghiar din Transilvania) din Cluj-Napoca a realizat un spot publicitar ce a fost difuzat la postul Radio GaGa, prin care oamenii erau îndemnați să nu folosească serviciile companiei naționale, ci să folosească variante alternative.
În plus, pe pagina de Facebook a Partidului Popular Maghiar din Transilvania au fost postate imagini cu pliante împărțite în mai multe localități din Ardeal, cu mesajul „Nu lăsa votul tău pe seama serviciilor poștale”.
„Asocierea sintagmei “serviciile poștale” cu Poșta Română este evidentă, întrucât nu există alt operator poștal care transportă acest tip de corespondență în România(…)Poșta Română a căzut victimă într-o dispută politică, în contextul acestor alegeri, fără a avea legătură cu calitatea serviciilor pe care le oferă”, potrivit sursei citate.
Compania națională susține că exprimarea folosită în spotul publicitar și în textul afișat pe pliante ar induce ideea că Poșta Română nu ar fi un partener de încredere.
„Creionează operatorului naţional de servicii poştale o imagine neconformă cu realitatea, prin care induce în eroare opinia publică, aducând prejudicii de imagine”, se arată în punctul de vedere al Poștei Române.
Președintele executiv al Consiliului Maghiar din Transilvania, Krisztina Sandor, a declarat, pentru Adevărul, că motivul pentru care comunitatea maghiară a fost sfătuită să nu apeleze la serviciile Poștei Române ar fi timpii mari de procesare a voturilor prin corespondență.
„Nu recomandăm să pună la poştă pentru că nu este sigur că vor ajunge la timp. Dacă astăzi cineva depune la poştă voturile, este puţin probabil că vor ajunge până pe 3 aprilie la biroul electoral central de la Budapesta. În acest sens, apreciem eforturile Poştei Române de a distribui cele aproape 300.000 de buletine de vot, dar noi, prin reţeaua noastră de birouri, facem această strângere pentru a ajuta cât mai mulţi cetăţeni maghiari pentru a le ajunge voturile în timp şi în siguranţă”, susține președintele executiv al Consiliului Maghiar din Transilvania.
Totodată, analistul politic George Jiglău a menționat că miza campaniei de dezinformare, ce a lovit în Poșta Română, ar fi monitorizarea directă a voturilor din Transilvania.
„Nu ştiu dacă este neapărat un semn de neîncredere în serviciile poştei sau mai degrabă este pur şi simplu o tentativă de a gestiona procesul, de a se asigura nu doar că buletinele de vot ajung, dar să ştie şi câţi maghiari le trimit, din ce zone. Putem să presupunem că, dată fiind susţinerea pe care guvernul Orbán şi Orbán însuşi au acordat-o pe anumite zone minorităţii maghiare, probabil că, dacă rămâne la putere, bunăvoinţa şi sprijinul financiar ar putea să se îndrepte cu precădere, ca un soi de recompensă, şi în sprijinul celor care s-au mobilizat mai bine la vot. (…) Poşta Română s-a nimerit să fie în povestea asta, dar nu cred că este principala vizată”, a explicat analistul, potrivit Adevărul.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/posta-romana-acuza-ca-e-victima-unei-dispute-politice-in-ardeal-inainte-de-alegerile-legislative-din-ungaria/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/posta-romana-acuza-ca-e-victima-unei-dispute-politice-in-ardeal-inainte-de-alegerile-legislative-din-ungaria/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/posta-romana-acuza-ca-e-victima-unei-dispute-politice-in-ardeal-inainte-de-alegerile-legislative-din-ungaria/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 70481 additional Info to that Topic: mainnews.ro/posta-romana-acuza-ca-e-victima-unei-dispute-politice-in-ardeal-inainte-de-alegerile-legislative-din-ungaria/ […]