Traian Băsescu pierde dreptul de a mai locui în vila de la RAAPPS
Fostul președinte Traian Băsescu are obligația ca, în termen de 60 zile, să elibereze vila de protocol în care locuiește, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv calitatea fostului președinte de colaborator al Securității, potrivit unui răspuns transmis de RAAPPS pentru Mainnews.ro.
„Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuința în termen de 60 de zile de la încetare. În cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, se arată în răspunsul RAAPPS la solicitarea Mainnews.ro.
Fostul președinte nu mai beneficiază de dispozitivul de securitate al SPP
Serviciul de Protecție și Paza nu îi mai oferă servicii de protecție lui Traian Băsescu, în urma aceleași decizii a instanței.
Traian Băsescu beneficia, conform Legii, de mai multe drepturi acordate persoanelor care au ocupat funcția de președinte al României: pază și protecție de la SPP, autoturism de la SPP, un venit lunar de 75% din indemnizația acordată președintelui în funcție și locuință oferită de stat.
O lege cu dedicație
În octombrie 2021, după ce Curtea de Apel București, prima instanță de judecată, a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, parlamentarii au operat modificări la Lege pentru a-l deposeda pe fostul șef al statului de beneficii.
Mai exact, legislativul a adoptat un amendament, care prevede ca de aceste beneficii nu pot profita foștii președinți dovediți colaboratori ai Securității, printr-o sentință definitivă a instanței.
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Bușcă
Comentarii
https://cheapestandfast.com/# no prescription needed
https://cheapestindia.shop/# buy prescription drugs from india
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/traian-basescu-pierde-dreptul-de-a-mai-locui-in-vila-de-la-raapps/ […]