Grecia a semnat cu Naval Group un contract pentru achiziția a trei fregate

Guvernul Greciei a încheiat joi, 24 martie, două contracte cu compania franceză Naval Group pentru furnizarea a trei fregate de apărare și intervenție (FDI HN), plus una opțională, precum și pentru mentenanța acestor, în conformitate cu acordul semnat în octombrie 2021 între Grecia și Franța, notează publicația Navalnews.com.
În aceste două contracte este inclusă și furnizarea de torpile MU90 și contramăsuri CANTO. Primele două fregate vor fi livrate în anul 2025, iar cea de-a treia în 2026.
Contractele au fost semnate la Atena de vice-amiralul Aristeidis Alexopoulos, directorul general al Direcției Generale pentru Investiții în Apărare și Armament, și Pierre Éric Pommellet, președinte și director executiv al Naval Group, în prezența ministrului grec. al Apărării, Nikolaos Panagiotopoulos și ministrului francez al forțelor armate, Florence Parly, arată sursa citată.
In accordance with the 🇬🇷🇫🇷 defence agreement signed last October, the Hellenic authorities have signed two contracts for the supply of 3⃣ Defence and Intervention Frigates (FDI HN), plus 1⃣ as an option, as well as their in-service support. ⚓️ pic.twitter.com/AkhFWpJ3Nd
— Naval Group (@navalgroup) March 24, 2022
Potrivit Navalnews.com, fregatele au capabilități de ultimă generație, putând fi utilizate în mai multe scopuri: luptă antinavă, antiaeriană, antisubmarină și proiecție pentru forțele speciale.
Fregatele vor veni echipate cu un catarg integrat care reunește toți senzorii aeropurtați, permițând supravegherea permanentă la 360°. Fiind prima fregată de pe piață care este protejată nativ împotriva amenințărilor cibernetice, FDI HN este echipată cu două centre de date care găzduiesc aproape toate aplicațiile navei, mai arată sursa citată.
Specificații tehnice
Greutate: 4.500 tone
Lungime: 122 metri
Lățime: 18 metri.
Viteză maximă: 27 noduri
Poate lua la bord un elicopter de 10 tone și unul fără pilot.
România ar trebui să cumpere patru corvete Naval Group
România a vorbit pentru prima dată despre cumpărarea corvetelor în 2016, dar procedurile au fost accelerate în 2018. Un an mai târziu, asocierea formată din Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa au câştigat licitaţia, dar contractul nu a fost semnat nici până azi.
Tranzacţia este importantă pentru România, care are acum o singură corvetă. În plus, programul cuprinde şi modernizarea celor două fregate regina Maria şi regele Ferdinand.
Într-o declarație făcută pe 23 martie în cadrul emisiunii Talk News, difuzată de Profit News, Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a trasat un ultimatum asocierii pentru a se decide dacă încheie contractul. Ultima prelungire de două luni expiră luna viitoare.



