Președintele Iohannis: Este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată

„Este clar că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată”, a declarat președintele Klaus Iohannis joi, 3 martie, după întrevederea cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Șeful statului a menționat că președinta CE l-a informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii.
„Dna președinte Ursula von der Leyen m-a informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii Europene. Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți – interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna președinte aceste chestiuni”, a afirmat Klaus Iohannis.
Președintele a explicat că este nevoie de abordări atât pe termen scurt și mediu, cât și pe termen lung, astfel încât prețurile să nu explodeze, iar economia „să nu fie sufocată”, referindu-se atât la cea europeană, cât și economia românească.
„Este nevoie de o abordare pe termen scurt pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană. În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă că aceste prețuri să nu sufoce economia românească și da, avem nevoie de o abordare pe termen lung.
Este clar și subliniez că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată. Este în acest sens nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative și în acest sens am găsit înțelegere totală când am spus că pentru România decizia este clară, trebuie să trecem spre independența energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil. În acest sens se vede practic imediat cât de important a fost actul delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut-o în comun”, a adăugat șeful statului.
UE se pregătește de represalii
La rândul ei, Ursula von der Leyen a menționat că Uniunea Europeană se pregătește de represalii din partea Federației Ruse.
„Ne pregătim de represalii, vrem sa diversificăm sursele de energie, sporind cantitățile de energie, gaze naturale, trebuie să asigurăm încălzirea în sezonul rece. Facem apel la cele mai inteligente și ecologice soluții, ca să devenim independenți de gazele din Federația Rusă”, a punctat prședintele Comisiei Europene.
SURSE La nivelul Guvernului se caută soluții pentru înlocuirea gazului de la ruși
Foto: Administrația Prezidențială



