Ministerul de Externe le recomandă românilor din Ucraina să ia în considerare părăsirea țării cât mai curând
Ministerul Afacerilor Externe a actualizat duminică, 20 februarie, recomandările privind călătoriile în Ucraina. Astfel, cetăţenii români sunt îndemnați să evite orice deplasări în Ucraina, în contextul evoluţiilor de securitate din proximitatea Ucrainei şi din regiunea Mării Negre.
De asemenea, MAE le cere conaționalilor „să ia în considerare părăsirea teritoriului acestui stat cât mai curând”.
„În contextul evoluțiilor curente legate de situația de securitate din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre, Ministerul Afacerilor Externe recomandă puternic cetățenilor români evitarea oricărei deplasări în Ucraina, manifestarea unei atenții deosebite și, de asemenea, să ia în considerare părăsirea teritoriului acestui stat cât mai curând. De asemenea, MAE sfătuiește cetățenii români din Ucraina, inclusiv reprezentanții mass-media, să fie vigilenți, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent din surse sigure, să-și ajusteze prompt planurile de călătorie, în funcție de situația de securitate din zonă și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români aflați pe teritoriul Ucrainei să-și notifice coordonatele prezenței lor în Ucraina la misiunea diplomatică de la Kiev sau la oficiile consulare din Ucraina, folosind inclusiv site-ul https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza.
MAE recomandă ferm evitarea deplasărilor în Peninsula Crimeea și în zona de est a Ucrainei, respectiv în regiunile Doneţk și Lugansk, precum și în zona de frontieră a Ucrainei cu Federația Rusă și Belarus, reamintind că situația de securitate se menține tensionată și fluidă” transmite duminică, 20 februarie, MAE, condus de Bogdan Aurescu.
Totodată, ministerul precizează că în situații ce ar necesita acordarea de asistență și protecție consulară cetățenilor români în Peninsula Crimeea, respectiv în zona de est a Ucrainei, în regiunile Doneţk și Lugansk, capacitatea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României este foarte limitată.
Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad



