Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Ministrul Vasile Dîncu a discutat cu șeful Pentagonului despre criza de la granița Ucrainei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 12 februarie 2022

Ministrul apărării , Vasile Dîncu, a avut vineri, 11 februarie, o nouă convorbire prin telefon cu secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, în contextul în care mai mulți oficialii occidentali au avertizat că Rusia ar putea declanșa în orice moment un război împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluții complexe ale situației de securitate de la granițele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenței SUA pe flancul estic al NATO.

Cei doi oficiali, arată sursa citată, au abordat extins modalitatea gestionării crizei de securitate actuale. Ministrul Dîncu a transmis faptul că România urmărește cu îngrijorare evoluția stării de securitate din regiune și este pregătită să adopte, alături de aliați, cele mai potrivite măsuri defensive, în funcție de situația concretă.

În aceeași zi, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat telefonic cu președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata Statelor Unite , generalul Mark A. Milley. Principalele teme abordate, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării, au vizat dinamica situației de securitate în regiunea Mării Negre și coordonarea activităților în procesul de suplimentare a forțelor americane în țara noastră.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW