OFICIAL Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vine vineri în România
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va veni vineri, 11 februarie, în România, și va vizita baza militară de la Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). Informația a fost confirmată pentru Main News de ministrul Apărării, Vasile Dîncu.
Între timp, Administrația Prezidențială a anunțat agenda președintelui Klaus Iohannis de vineri. Șeful statului va vizita mâine, de la ora 11:00, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu împreună cu Secretarul General NATO.
La ora 11:45, Iohannis va avea o întâlnire cu militarii dislocați în bază, iar de la ora 12.15, acesta va susține o conferință de presă comună cu Jens Stoltenberg.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a fost joi, 10 februarie, într-o vizită la Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, județul Dolj.
El a declarat, între altele, că „evoluțiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare”,
„Alianța Nord-Atlantică promovează și asigură apărarea colectivă a statelor membre și a cetățenilor lor, apără valorile democratice, facilitează cooperarea și consultarea între aliați pe probleme de apărare și securitate și previne conflictele, iar Brigada Multinațională Sud-Est este parte a acestor demersuri.
Iată de ce NATO reprezintă, fără niciun dubiu, cea mai solidă garanție de securitate pentru România, aspect deosebit de important, mai ales în condițiile acutizării riscurilor, amenințărilor și provocărilor la adresa securității europene.
În ceea ce ne privește, România își va îndeplini toate angajamentele asumate, contribuind astfel la statutul NATO de cea mai puternică și eficientă Alianță de apărare colectivă din istorie.
Evoluțiile actuale de securitate din vecinătatea noastră directă dovedesc, încă o dată, că măsurile luate de NATO sunt necesare, iar România, la rândul său, este hotărâtă să-și îndeplinească angajamentele asumate, conform deciziilor luate în cadrul Alianței. Din această perspectivă, rolul Brigăzii Multinaționale Sud-Est este cu atât mai important în asigurarea securității regiunii Mării Negre”, a declarat, între altele, Klaus Iohannis.
Foto: Nato.int



