937.167 de îmbolnăviri și peste 47.000 de decese, la nivel mondial, de la începutul pandemiei de Covid-19/ China, acuzată de serviciile de informații americane că a mințit
Aproape 940,000 de persoane din întreaga lume au fost infectate cu virusul Covid-19, iar peste 47.000 de oameni au murit de la începutul pandemiei. Cele mai afectate țări din lume sunt SUA, Italia, Spania, urmate de China, Germania, Franța și Iran. Deși epidemia a început în China, la sfârșitul anului 2019, țara a raportat mult mai puține cazuri, potrivit unui raport care ar fi fost clasificat de Casa Albă.
Pandemia de Covid-19 a început în luna decembrie a anului 2019 în provincia Hubei din China. În prezent, țara a raportat 81.554 de cazuri și 3.312 decese. Potrivit unui raport care ar fi fost clasificat de Casa Albă, chinezii au ascuns amploarea cazurilor de infectare, iar datele privind cazurile de îmbolnăviri, precum și decesele, au fost raportate în mod intenționat incomplete.
Deși China a impus în cele din urmă restricții, a existat încă de la început un scepticism privind cifrele raportate în contextul virusului Covid-19.
„Realitatea este că ne-am fi putut pregăti mai bine dacă China ar fi fost mai sinceră”, a declarat vicepreședintele Mike Pence, pentru CNN.
Parlamentarii republicani din SUA au criticat China și au acuzat că cifrele sunt oferite în mod intenționat incomplete pentru a-și „proteja regimul”.
„Afirmaţia potrivit căreia Statele Unite au mai multe decese prin coronavirus decât China este falsă. Fără a comenta informaţii clasificate, acest lucru este dureros de evident: Partidul Comunist Chinez a minţit, a minţit şi va continua să mintă despre coronavirus pentru a-şi proteja regimul”, a declarat senatorul Ben Sasse, republican Nebraska, citat de Mediafax.
În prezent, în SUA sunt înregistrate 215.334 de cazuri de Covid-19 și 5.112 decese.
Unul dintre motivele care au dus la concluzia oficialilor americani au fost miile de urne funerare din provincia Hubei, care au provocat îndoieli puternice privind metodologia Chinei de numărare a cazuilor.
Guvernul chinez și-a revizuit în mod repetat metoda de numărare a cazurilor
De asemenea, oficialii occidentali consideră că sunt suspecte și raportările Israelului, Rusiei, Indoneziei și, în special, Coreei de Nord, care nu a raportat niciun caz, fapt aproape imposibil.
Situația în Europa
Italia- 110,574 cazuri de infectare și 13.155 decese
Spania- 104.118 cazuri de îmbolnăvire și 9.387 decese
Germania- 77.981 cazuri de infectare și 931 decese
Coronavirus în România
La ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică de miercuri, pe teritoriul României erau confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19, dintre care 252 au fost declarate vindecate.
„Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).
Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internați 57 de pacienți, dintre care 34 se află în stare gravă. Ceilalți pacienți se află, deocamdată, într-o stare de sănătate staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/937-167-de-imbolnaviri-si-peste-47-000-de-decese-la-nivel-mondial/ […]