90 de percheziții în Botoșani, inclusiv la sediile a două primării, după ce mai mulți funcționari publici ar fi eliberat buletine false pentru cetățeni străini / Cât costă un buletin de România
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) efectuează miercuri, 20 noiembrie, 90 de mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și locuințe ale unor persoane fizice. Sunt vizați funcționari publici de la două servicii de evidență a populației și două primării, după ce mai multe persoane originare din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă ar fi obținut buletine românești neconforme cu ajutorul acestora, în schimbul a câteva sute de euro. Într-o comună din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din țările menționate.
„Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a transmis PÎCCJ.
Conform procurorilor, funcționari publici din două servicii de evidență a populației și două primării au eliberat documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.
„Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv deoarece beneficiarul nu a locuit și nici nu va locui vreodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare ale persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.
Datele susmenționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea deținută în mod real de către beneficiari, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP)”, se arată într-un comunicat de presă al PÎCCJ.
Cetățenii străini au obținut cărțile de identitate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care au decedat, iar partajul succesoral nu a fost efectuat, care sunt netrasportabili sau plecați în străinătate, fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de evidență a persoanelor.
Astfel, într-o comună din județul Botoșani figurează aproximativ 10.000 de cetățeni originari din Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă.
Funcționari din cadrul primăriei comunei menționate ar fi eliberat în fals adeverințe de rol agricol pentru imobile care nu au destinația de locuit și ar fi atribuit numere cadastrale unor anexe gospodărești pentru a putea fi luați în spațiu cetățeni ucrainieni, totul contra unor sume de bani.
Cât costă un buletin de România
Pentru obținerea unei cărți de identitate românești s-ar fi plătit între 350 și 400 de euro.
Conform procurorilor, banii se împărțeau astfel:
– 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățeni născuți în Republica Moldova, Ucraina și chiar în Federația Rusă, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă;
– între 50-100 de euro/persoană funcționarilor publici din cadrul Serviciului de evidență a populației pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în legătură cu primirea, introducerea, fără drept, în RNEP de date neconforme realității, care se referă la domiciliul persoanei, cunoscând că este fictiv, dar și a altor date de identificare a persoanei, precum și eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate neconforme realității; există situații când în două zile beneficiarul a obținnut atât cartea de identitate cât și pașaportul;
– 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării pentru eliberarea unor documente necesare eliberării actelor de identitate și anume chitanțe, adeverințe de rol fiscal, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă, dar și taxa pentru eliberarea documentelor, în valoare de 7 lei.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii