Sunday, August 14, 2022
Jurnalism corect


3300 de copaci tăiați ilegal în Munții Rodnei. Pădurarul este cercetat pentru că a refuzat să controleze zona

By Andreea Traicu , in Fara categorie Stirile zilei , at 21 septembrie 2019 Etichete: , , ,

Un pădurar care a ignorat tăieri ilegale de păduri în zona Ocolului Silvic Cormaia – Anieș, din județul Bistrița Năsăud este cercetat disciplinar și riscă dosar penal. Un control al Gărzii Forestiere Cluj în zona respectivă, început anul trecut şi încă nefinalizat, a scos la iveală tăierea ilegală a peste 3.300 de copaci, prejudiciul cauzat depăşind un milion de lei, potrivit unui comunicat.

Fondul forestier în care s-au constatat aceste tăieri ilegale aparţine oraşului Sângeorz-Băi şi face parte din arealul Munţilor Rodnei.

Potrivit comunicatului Gărzii Forestiere Cluj, controalele în zonă au demarat în vara anului 2018, în urma unei sesizări anonime primite prin poşta electronică la finalul anului 2017, întârzierea fiind motivată de cei de la Gardă de condiţiile meteo nefavorabile şi de faptul că erau semnalate tăieri ilegale de arbori pe raza ocolului silvic respectiv, fără a fi indicat un loc exact.

Numeroasele resturi provenite din tăieri ilegale, care au fost găsite în timpul controalelor, au dus la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Controalele s-au oprit odată cu căderea zăpezii anul trecut şi ar fi trebuit reluate în primăvara acestui an de către reprezentanţii Ocolului Silvic Cormaia – Anieş, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece pădurarul care avea în responsabilitate ultimul canton verificat, Valea lui David, a refuzat să participe la verificările din teren. Mai mult chiar, el a declarat că nu a identificat probleme în acea zonă.

Faţă de pădurarul respectiv a fost începută cercetarea disciplinară, iar în luna iulie a acestui an controalele au fost reluate.

Până la mijlocul lunii septembrie, au fost identificate 3.350 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de aproximativ 3.000 metri cubi, iar prejudiciul a fost estimat la peste un milion de lei.

Garda Forestieră Cluj precizează în comunicat că verificările în zona respectivă s-ar putea încheia în această toamnă, urmând ca, în final, să fie sesizat din nou Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la valoarea totală a pagubelor produse fondului forestier.

Foto: proalba.ro

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW