Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


24 de cadre medicale de la Spitalul Militar, infectate cu virusul Covid-19

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 1 aprilie 2020 Etichete: ,

La Spitalul Militar din București au fost confirmate cu coronavirus 24 de cadre medicale, a anunțat comandantul unității medicale, Florentina Ioniță-Radu: „Oamenii trebuie să ştie că fiind boală comunitară, indiferent de măsurile de precauţie pe care le iau este posibil să se infecteze, dar important este să ştie ce au de făcut”, este mesajul transmis de aceasta.

 „În acest moment sunt 24 de cadre medicale confirmate. O parte dintre aceste cadre medicale sunt internate în spital (3 cadre medicale simptomatice), 2 cadre medicale sunt confirmate anterior, încă de vineri, (o asistentăă este internată la Balş şi una la Babeş), celelalte persoane sunt confirmate în urma anchetei epidemiologice efectuate pe secţiile unde s-a identificat personal medical simptomatic şi sunt în autoizolare la domiciliu”, a anunţat comandantul spitalului.

Florentina Ioniță-Radu a anunțat că la Spitalul Militar a fost făcută o strategie fiindcă sunt convinși că vor mai fi cadre medicale care se vor infecta „și atunci ei trebuie să știe ce au de făcut”.

 „Aş vrea să punctez nişte lucruri. Pornind de la faptul că această boală  este comunitară, pornind de la faptul că la această oră în România capacitatea de testare PCR este limitată şi nu este corect să testăm doar cadrele medicale (să facem screening şi să testăm, în detrimental pacienţilor) şi pornind de la ideea că  acest PCR este relativ – în sensul că astăzi poţi să fii negativ, dar mâine sau poimâine poţi deveni pozitiv – în Spitalul Militar am făcut o strategie pentru că suntem convinşi că vor mai fi cadre medicale care se vor infecta  şi atunci ei trebuie să ştie ce au de făcut. Şi mesajul meu este acesta: oamenii trebuie să ştie că fiind boală comunitară, indiferent de măsurile de precauţie pe care le iau este posibil să se infecteze, dar important este să ştie ce au de făcut”, a declarat Florentina Ioniţă-Radu, la Digi24.

Potrivit comandantului unității medicale, o secție specială a spitalului va monitoriza personalul medical, fiind efectuat un screening serologic pentru 620 de cadre medicale și personal administrativ.

 „Să vă spun ce se întâmplă în spitalul nostru: în Spitalul Militar este înfiinţat pentru această perioadă de şase luni un centru de supraveghere şi intervenţie medicală epidemiologică. Aceste lucruri trebuie să fie integrate şi coroborate. Prin acest centru în care este implicat un medic infecţionist dar şi medicina muncii şi medici de familie, oamenii care să supravegheze personalul noi ne-am gândit să acţionăm pe mai multe paliere. În primul rând facem un screening serologic al tuturor oamenilor din spital, atât personal medical cât şi administrative. Acest screening serologic – pentru că se face in situ, la noi în spital şi nu afectează capacitatea de testare PCR naţională – ni-l permitem să îîl facem. Până acum au fost testate 620 de persoane, aşteptăm rezultatele. Să vedem dacă au IGM pozitiv (adică au anticorpi de fază acută) sau IGG (care sunt deja vindecaţi). Ne referim la cadrele medicale”, a spus comandantul Spitalului Militar.    

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *