23 tone de deşeuri de ulei şi grăsimi comestibile, blocate la Vama Giurgiu

Un transport de 23 tone de deşeuri de ulei şi grăsimi comestibile, provenind din Bulgaria şi având destinaţia Germania, a fost blocat la intrarea în ţară, în Vama Giurgiu, relatează News.ro.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, alături de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu, nu au permis intrarea pe teritoriul României a unui ansamblu rutier care transporta cantitatea de 23 tone de deşeuri de ulei şi grăsimi comestibile. La data de 17.06.2022, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion tip cisternă, condus de un cetăţean român, în vârstă de 51 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri de ulei şi grăsimi comestibile”, au transmis reprezentanții Poliţiei de Frontieră.
Având suspiciuni cu privire la transportul respectiv, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu.
În urma verificărilor, aceștia au constatat că în mijlocul de transport se aflau 23.270 kilograme de deşeuri – ulei şi grăsimi comestibile -, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul Germaniei.
În urma analizării documentelor prezentate de către şofer, oamenii legii au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, motiv pentru care nu i-au permis accesul pe teritoriul României.



