Monday, April 22, 2024
Jurnalism corect


22 de percheziții în mai multe județe la trei grupări acuzate că au accesat ilegal 630 de conturi bancare

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 19 martie 2024 Etichete:

Procurorii DIICOT efectuează astăzi 22 de percheziții în județele Vâlcea, Argeș și Sibiu la trei grupări acuzate că au accesat ilegal cel puțin 630 de conturi bancare deschise în Spania, dar și în alte țări. 

Potrivit anchetatorilor, cauza vizează destructurarea a trei grupuri infracționale organizate constituite în vederea săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune,  care a produs consecințe deosebite, fals informatic, acces fără drept la un sistem informatic și spălare a banilor.

Cercetările efectuate au stabilit că valoarea tranzacțiilor  ilegale realizate în cursul anului 2023 prin  aproximativ 15% dintre  conturile bancare  controlate de grupurile infracționale se ridică la circa 2,5 milioane de euro, care însumează prejudicii produse în patrimoniile unor persoane fizice și juridice.

„Din materialul probator administrat a reieșit că, începând cu anul 2022,  pe raza județului Vâlcea s-au constituit și au acționat 3 grupuri infracționale organizate, care s-au aflat într-o relație de colaborare şi sprijin reciproc, în scopul săvârșirii infracțiunilor menționate, membrii acestora obținând controlul  asupra a cel puțin 630 de conturi bancare  (deschise în Spania și în alte țări ) prin care, folosind sisteme informatice, au derulat operațiuni financiare frauduloase”, transmit procurorii.

Prin intermediul unor practici precum phisingul sau infectarea dispozitivelor utilizatorilor cu programe malițioase, suspecții au reușit să acceseze adresele de poștă electronică folosite de departamentele financiare ale unor companii implicate în activități comerciale de încheiere a contractelor pentru servicii sau lucrări. Atunci când identificau comunicări ce implicau facturi trimise sau primite către parteneri de afaceri pentru plata serviciilor conforme contractului, aceștia înlocuiau conturile bancare indicate în facturi cu datele unui cont bancar controlat de grupurile infracționale, astfel, sumele de bani erau transferate fraudulos în acele conturi bancare.

Totodată, suspecții au publicat anunțuri fictive pe diverse site-uri, prezentând vânzarea de utilaje și autovehicule și indicând companii de transport fictive. Aceste companii fictive aveau date similare cu cele ale unor companii reale, iar suspecții pretindeau că acestea ar garanta tranzacția și livrarea utilajelor către clienți. Aceeași tactică de inducere în eroare a fost folosită și pe platformele de închirieri imobiliare, unde sub identități fictive, suspecții afirmă că dețin proprietăți disponibile pentru închiriere în diverse destinații turistice.

Ulterior comiterii fiecărei infracțiuni și confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii grupurilor infracționale transferau succesiv sumele de bani prin diferite conturi controlate de ei, după care le retrăgeau de la ATM uri amplasate în diferite țări europene.

 

 

Foto: DIICOT

 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW