Stirile zilei

18 dosare penale deschise pentru persoanele care au ieșit din izolare înainte de termen

Oamenii legii au deschis 18 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt cercetate 26 de persoane care se aflau în izolare din cauza coronavirusului și au părăsit domiciliul, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, potrivit sursei citate, pe teritoriul țării noastre sunt în carantină instituționalizată 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se afla dacă sunt infectate cu virusul Covid-19. Alte 11.198 de persoane se află în izolare la domiciliu și sunt monitorizate medical.

Până în prezent, au fost prelevate și analizate 1010 de probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de coronavirus ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 995 de persoane au ieșit cu rezultat negativ.

„Cele 10 persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) și internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Craiova, Iași și Cluj-Napoca au o starea generală de sănătate bună, iar pacienții în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizați cu atenție. 

Până astăzi, 9 martie, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați”, mai anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button