Stirile zilei

16 cetățeni din Bangladesh, Sri Lanka, India şi Pakistan au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

Polițiștii de imigrări din cadrul Centrelor de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Otopeni și Arad au desfășurat trei misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 16 cetățeni străini, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României.

Potrivit autorităților, cei 16 străini au fost escortați de polițiști din cadrul celor două centre de cazare până la Aeroportul  Internațional Cluj (șase srilankezi și un pakistanez) și Aeroportul Internațional Henri Coandă (opt nepalezi și un camerunez) unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.

La ieșirea din țară, pe numele acestora a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.

Polițiștii de imigrări au stabilit în urma verificărilor că persoanele în cauză au intrat legal în România în perioada 2019-2024, cu scopul de a se angaja, însă, în lunile martie-aprilie ale acestui an, a fost depistată tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

 

Articole Recomandate

Back to top button