Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


15 posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, înființate la nivelul DNA pentru sprijinirea procurorilor EPPO

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 27 iulie 2022

Numărul de posturi pentru Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a fost suplimentat miercuri, 27 iunie, printr-o Hotărâre de Guvern. 15 posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, pentru susținerea activității Parchetului European (EPPO), au fost create de Executiv.

Necesitatea suplimentării numărului maxim de posturi este determinată de dinamica volumului de lucru al Parchetului European după începerea activității operaționale în România, precum și de așteptarea generală privind creșterea volumului de activitate în perioada următoare, în contextul cadrului financiar multianual şi al instrumentului de redresare NextGenerationEU”, a transmis Guvernul.

Decizia Guvernului vine la aproximativ o lună de la comunicatul dat de Laura Codruța Kovesi, prin care critica Legea avertizorilor de integritate și prin care amintea că România mai trebuie să nominalizeze 9 procurori delegați la EPPO.

Este important de amintit că (…) există o întârziere considerabilă în acordarea biroului EPPO din România un număr adecvat de ofițeri de poliție judiciară pentru a susține operațiunile (n.r. EPPO)”, mai arăta procurorul-șef al EPPO.

Pe 16 mai a fost lansată ultima procedură de selecție pentru funcția de procuror european delegat în România, unde au fost puse la dispoziție 11 locuri.

Pe 1 iulie, EPPO preciza că numărul procurorilor europeni din România a ajuns la 11. Germania (11) și Italia (16) se află pe primele locuri în ceea ce privește numărul procurorilor EPPO.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on to that Topic: mainnews.ro/15-posturi-de-ofiteri-si-agenti-de-politie-judiciara-infiintate-la-nivelul-dna-pentru-sprijinirea-procurilor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW