Ciolacu îl vrea pe Tudose în Guvern
Liderul PSD a mărturisit că îşi doreşte foarte mult ca europarlamentarul Mihai Tudose să vină în Guvern, la rotativa premierilor din luna mai, iar acesta i-a transmis că şi el îşi doreşte să fac parte din executiv.
„Am vorbit cu el dimineaţă, era la Strasbourg. Eu îmi doresc să vină în Guvern. Din ce am vorbit, îşi doreste să vină în Guvern. E un om cu experienţă, la fel ca Grindeanu. Uitaţi-vă la randamentul lui la Transporturi. Dacă găsim în coaliţie o formulă mai bună, o schimbăm, dar sunt ferm convins că avem raţiune ca oameni politici. Mai sunt cinci luni. Să aşteptăm şi vedem negocierile care cred ca vor fi scurte despre schimburile de ministere. Sunt ministere cu performanţe, exista o performanţă la MIPE, la Ministerul Justiţiei, am scăpat de MCV”, a explicat Marcel Ciolacu, întrebat luni seara la România TV dacă a mai discutat cu Mihai Tudose.
4 luni până la „rotativă”
Încheiat pe 25 noiembrie 2021, acordul politic între PSD, PNL și UDMR, prevede că Nicolae Ciucă va avea mandat până în 25 mai 2023, moment de la care va fi numit un premier din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.
În același timp, ministrul transporturilor din partea PSD, Sorin Grindeanu, va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Proiectelor Europene, condus în prezent de Marcel Boloș.
Ministrul Finanțelor din partea PSD, Adrian Câciu, va fi înlocuit de PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției, unde acum se află Cătălin Predoiu.
Totodată, coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD, Marian Neacșu, va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului, de care în prezent se ocupă Micea Abrudean.
Comentarii