11 companii, printre care Romgaz şi OMV Petrom, interesate de achiziţionarea primei exploatări offshore noi de gaze în Marea Neagră
Interesul pentru prima exploatare offshore nouă de gaze din Marea Neagră – în cazul căreia gigantul american Carlyle, cel mai mare administrator de active de tip private equity din lume, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), acţionari ai Black Sea Oil&GAS (BSOG), urmăresc asocierea cu o terţă parte sau chiar vânzarea – este unul extrem de ridicat, relatează Profit.ro.
Profit.ro a anunţat, la începutul lunii noiembrie, că fondul de investiţii Carlyle şi BERD au solicitat instituţiilor abilitate din România crearea unei camere de date a proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) şi că OMV Petrom este interesată să o acceseze, vizând o potenţială achiziţionare a companiei.
Surse din piaţa energiei au declarat acum pentru Profit.ro că 11 companii, printre care OMV Petrom, dar şi Romgaz, au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate sunt în mod real interesate de achiziţionarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă.
Suma solicitată pentru vânzarea BSOG este de 800 de milioane de euro, susţin sursele Profit.ro. Suma de 800 milioane euro este cerută pentru participaţia de 70% deţinută de BSOG în proiectul MGM (restul aparţinând Petro Ventures Resources SRL – 20% şi Gas Plus Dacia SRL -10%).
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii