Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Zi neagră pentru campania de vaccinare

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 august 2021

Cu un val patru al pandemiei ce bate la ușă, românii par să nu conștientizeze importanța vaccinării pentru salvarea vieților omenești și a locurilor de muncă. Doar 4.240 de persoane au primit, duminică, 8 august, prima doză de vaccin anti-COVID, în timp ce la rapel s-au prezentat 2.631 de persoane. 

Sunt cele mai slabe rezultate înregistrate din 10 ianuarie până în prezent, în condițiile în care la acea data nu le venise rândul pentru rapel nici măcar primilor medici imunizați.

Penultima poziție la nivelul UE

În pofida declarațiilor triumfaliste ale oficialilor guvernamentali, campania de vaccinare se desfășoară cu mare dificultate, în condițiile în care România se află la acest capitol pe poziția 26 din 27 între statele membre ale Uniunii Europe.

În prima parte a campaniei, România a obținut o rată mai mare de vaccinare, pe fondul deciziei autorităților de a acorda prioritate unor categorii largi de persoane, nu doar celor vulnerabile, așa cum s-a întâmplat în alte state ale Uniunii Europene.

Odată cu decizia Guvernului de a relaxa restricțiile pentru prevenirea COVID-19, ce a favorizat răspândirea ideii că pandemia a fost depășită, interesul cetățenilor pentru vaccin a scăzut considerabil. Țintele premierului Cîțu – vaccinarea a peste 5 milioane de persoane până pe 1 iunie și 10 milioane până pe 1 august – au fost ratate cu brio, iar tendința din ultimele săptămâni, când numărul celor inoculați în 24 de ore a scăzut chiar sub 10.000, este extrem de îngrijorătoare.

În timp ce majoritatea statelor UE se apropie cu pași repezi de necesarul de 60-70% pentru atingerea imunității de masă, în România rata de vaccinare este de doar 26,3%, doar Bulgaria, o țară aflată în plină criză politică și profund vulnerabilă în fața campaniilor de dezinformare, fiind situată sub.

Măsuri pentru stimularea vaccinării

În tot acest context, autoritățile intenționează să adopte noi măsuri pentru a impulsiona campania de vaccinare. Începând cu data de 1 august, accesul în cluburi și baruri este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În plus, potrivit surselor Mainnews.ro, accesul persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19 în centrele comerciale și restaurante ar putea fi restricționat. O altă măsură pregătită de autorități ar fi testarea obligatorie pentru personalul medical nevaccinat, dar, până în acest moment, nu s-ar fi stabilit cât de des vor fi nevoiți medicii să își facă un test COVID înainte de a intra în spital.

Vaccinarea impulsionată în Franța de măsuri similare

În Franța, campania de vaccinare funcționează la turație maximă – peste 400.000 de cetățeni primesc în medie zilnic prima doză -, după ce Guvernul a condiționat accesul în restaurante, baruri, terase, obiective turistice, centre comerciale, precum și la transportul cu avionul, trenul sau autocarul pe distanțe lungi de prezentarea unui permis sanitar. Documentul se eliberează persoanelor vaccinate complet cu un ser aprobat în UE, la cel puțin 7 zile de la rapel, și celor care au un rezultat negativ la un test COVID-19, fie de tip PCR, efectuat cu cel mult 72 ore înainte, fie antigen, efectuat cu cel mult 24 ore înainte.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *