Monday, October 3, 2022
Jurnalism corect


Vlad Voiculescu, după ce președintele a anunțat noi restricții în contextul valului 4: Extrem de târziu

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 19 octombrie 2021

Vlad Voiculescu, primul ministru al Sănătății din Guvernul condus de Florin Cîțu, consideră că decizia președintelui Klaus Iohannis de a convoca o ședință pentru a institui noi măsuri de restricție, în contextul valului 4 al pandemiei de coronavirus, a venit „extrem de târziu”, întrucât efectele se vor vedea, cel mai devreme, peste 2-3 săptămâni.

Târziu, extrem de târziu, se trezește domnul Președinte și ne spune că mâine (n.r. miercuri) va convoca o ședință. Ședință care va lua cel mai probabil măsurile pe care a refuzat să le ia de o lună de zile încoace, ultima dată chiar acum câteva zile”, a scris Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Fostul ministru al Sănătății arată că președintele Klaus Iohannis a recunoscut că pandemia nu ar trebui gestionată doar în spitale, ci și în plan politic.

E ca și cum într-o țară întreagă ai permite, ba chiar ai îndemna șoferii să conducă beți și fără carnet și apoi te-ai supăra pe cei din service-urile auto”, a precizat primul ministru al Sănătății din Guvernul Cîțu, demis de președintele PNL în luna aprilie.

Vlad Voiculescu a precizat că măsurile adoptate în cadrul ședinței ce a fost convocată de președintele Klaus Iohannis pentru miercuri își vor arăta efectul abia peste 2-3 săptămâni, iar, până atunci, „sute de oameni vor muri zilnic”.

Până atunci, coșmarul continuă. Coșmar după un scenariu scris chiar de domnii Iohannis și Cîțu, în aplauzele unei imense părți din clasa politică și din presa românească”, este concluzia lui Vlad Voiculescu.

CITEȘTE ȘI: Președintele Iohannis, în cea mai neagră zi a pandemiei: Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților

Sursă foto:Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com