Friday, July 5, 2024
Jurnalism corect


VIDEO Rușii au atacat din nou lângă Isaccea. Explozie puternică, la doi pași de granița cu România

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 6 octombrie 2023

Armata rusă a lovit din nou, în noaptea de joi spre vineri, infrastructura portuară de pe Dunăre a Ucrainei. Mai multe filmări arată cum probabil o dronă se prăbușește și explodează pe malul ucrainean al Dunării, foarte aproape de localitatea Isaccea, în județul Tulcea.

Timp de trei ore și jumătate regiunea Odesa a fost sub alertă, după ce rușii au lansat un nou atac cu drone, care a vizat infrastructura de frontieră și portuară a raionului Izmail.

Potrivit șefului administrației militare a regiunii Odesa, Oleg Kiper, un siloz de cereale a fost avariat, iar nouă camioane au luat foc. Oficialul susține că apărarea aeriană a funcționat, iar trei drone iraniene de tip Shahed-131/136 au fost distruse. Nu au existat victime.

Primarul localității Isaccea: O perioadă nu se va mai putea folosi punctul de trecere

Primarul localității Isaccea, Anastase Moraru, a declarat pentru Info Sud-Est că atacurile rusești de vineri dimineață au vizat pontonul de acostare al bacului și punctul de frontieră vecin, Orlovka.

„Eram în Vamă și evaluam ce s-a întâmplat. Nu se va mai putea merge o vreme pentru că loviturile au vizat strict punctul de frontieră de la Orlovka, nu punctele de încărcare. Am vorbit cu partea ucraineană: 1. A fost vizat pontonul de acostare al bacului, care a căzut la fund; 2. A vizat intrarea în punctul de Vamă de la Orlovka unde în parcare erau tiruri, care au fost afectate. Nu a vizat punctele de încărcare cereale. Au fost patru drone. O perioadă nu se va mai putea folosi punctul de trecere, depinde cum se mișcă partea ucraineană ca să aducă alt ponton și cale de acces. Nu este așa ușor, e o lucrare destul de complicată”, a declarat primarul localității Isaccea.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW