Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Victor Negrescu, despre rezoluția Consiliului UE privind aderarea României la Schengen: Olanda a rămas izolată

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 15 noiembrie 2022 Etichete: , , ,

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, a transmis marți, 15 noiembrie, după ce s-a prezentat în cadrul Grupului de lucru privind Schengen draftul de rezoluție privind aderarea țării noastre la zona de liberă circulație că în document este admis faptul că România îndeplinește toate criteriile specifice Schengen de foarte mult timp.

„Se pare că Olanda a rămas izolată și singura țară care încă exprimă reticențe. De aceea, am decis să contactez personal cei mai influenți parlamentari olandezi cu care voi începe întâlnirile chiar de mâine”, a transmis europarlamentarul.

Momentan rezoluția nu are nicio dată certă de aderare la Schengen, aceasta se va decide ulterior, cel mai probabil în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, a mai specificat Victor Negrescu.

La 11 ani distanță de când Comisia Europeană a concluzionat că România și Bulgaria îndeplinesc condițiile de aderare la Spațiul Schengen, doar Țările de Jos pare să se mai aibă obiecții în această privință. Prezent în ocotmbrie în România, premierul Mark Rutte a transmis că nu se opune de principiu accederii celor două țări în spaţiul de liberă circulaţie.

Cu toate acestea, printr-o rezoluție votată pe 20 octombrie, Parlamentul Țărilor de Jos a solicitat guvernului Rutte să să nu aprobe aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen și să efectueze „investigații suplimentare” la granițele celor două țări.

Corupția și problemele cu criminalitatea organizată într-o țară Schengen pot cauza probleme majore pentru funcționarea securității la frontiera țării respective și, prin urmare, prezintă riscuri de securitate pentru Țările de Jos și pentru întreg spațiul Schengen”, se arată în documentul adoptat de parlamentarii olandezi.

CITEȘTE ȘI: Opoziția din Suedia cere guvernului minoritar să nu accepte aderarea României la Schengen

Sursa foto: Facebook / Victor Negrescu

Comentarii