Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Va avea poporul Avocat nou? | Planurile Puterii după ce Curtea Constituțională a dat peste cap demersul de schimbare a lui Weber

By Robert Madaianu , in Analize & Investigatii Justitie Stirile zilei , at 11 iulie 2021

Schimbarea din funcție a lui Renate Weber, actualul Avocat al Poporului, nu a fost posibilă ca urmare a deciziei Curții Constituționale. CCR a stabilit că procedura urmată în Parlament, prin care Weber a fost revocată, nu respectă Legea Fundamentală. Mai poate fi schimbată Renate Weber? Mai vor partidele aflate la Putere schimbarea?

Cel puțin în teorie, da. Motivele diferă de la o formațiune la alta. UDMR îl vrea în continuare pe Fabian Gyula în funcție. El este cel care ar fi urmat să o înlocuiască pe Weber, dacă revocarea trecea testul CCR.

Negocierea politică în favoarea numirii lui Gyula a făcut ca UDMR să accepte să renunțe la un controversat amendament legat de desființarea Secției Speciale. Doar că planul a picat, așa că UDMR revine la pretențiile legate de SIIJ. A se vedea ce altă solicitare va fi făcută. Oficial, cel puțin, Kelemen Hunor susține că procedura legată de Avocatul Poporului „s-a închis”.

Și USR PLUS ar avea de câștigat de pe urma schimbării lui Weber cu Gyula, pentru că UDMR ar renunța la SIIJ. Desființarea Secției Speciale este unul dintre principalele motive de campanie ale USR PLUS.

Dar se mai poate?

Curtea Constituțională explică, în motivarea deciziei legate de revocarea lui Weber, că Parlamentul poate lua o astfel de decizie, însă doar stabilind norme lipsite de echivoc.

Întreaga motivare a CCR poate fi consultată aici

În opinia judecătorilor CCR, imunitatea Avocatului Poporului este imperativă și face parte din statutul juridic al acestei funcții.

„Fiind o garanție ce privește mandatul în sine și îndeplinirea competențelor și a rolului său constituțional, imunitatea derivă din statutul constituțional al acestei instituții. Acesta este motivul pentru care ea are caracter imperativ, este de ordine publică, poate fi invocată din oficiu și oricând, făcând parte din statutul juridic al Avocatului Poporului. De aceea, reglementarea unui regim strict al imunității trebuie să constituie o garanție a independenței Avocatului Poporului, al cărui rol nu se poate realiza în mod eficient fără a i se pune la îndemână instrumente instituționale corespunzătoare pentru realizarea atribuțiilor și fără a i se asigura o independență reală în realizarea respectivelor atribuții”, arată CCR.

În plus, judecătorii CCR subliniază că Parlamentul nu poate trasa Avocatului Poporului obiective imperative și, implicit, nu poate decide revocarea pentru nerespectarea acestora.

„Raportul dintre Parlament și Avocatul Poporului nu poate fi asimilat unui mandat cu obiective determinate de Parlament, astfel că acest raport nu poate avea consecințele juridice specifice mandatului imperativ, respectiv nu poate fi revocat pentru că Avocatul Poporului nu a urmat instrucţiunile sau dispoziţiile Parlamentului”, arată judecătorii CCR.

CCR admite că Avocatul Poporului poate fi revocat

Într-un alt paragraf al motivării, Cutea Constituțională admite că Avocatul Poporului poate fi revocat în cazul în care abuzează de prerogative, însă situațiile în care acesta își poate pierde funcția trebuie clar specificate în Lege.

„Cu privire la cazurile de încetare înainte de termen a mandatului Avocatului Poporului,
prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, paragraful 195, în condițiile în care legea de revizuire a Constituției supusă controlului de constituționalitate enumera cazurile de încetare a mandatului Avocatului Poporului, omițând să prevadă și revocarea, Curtea a apreciat că „cel puţin teoretic, nu poate fi exclus riscul ca persoana numită în funcţia de Avocat al Poporului să abuzeze de prerogativele pe care Constituţia şi legea i le conferă, să le deturneze de la finalitatea lor legală ori să nu le îndeplinească în mod corespunzător şi astfel să încalce grav valorile şi principiile constituţionale. Eliminarea posibilităţii Parlamentului de a revoca din funcţie persoana care, în exercitarea mandatului de Avocat al Poporului, se dovedeşte că a acţionat contrar Constituţiei şi legii ar fi inacceptabilă şi incompatibilă cu valorile fundamentale ale statului român enunţate în art.1 alin.(3) din Legea fundamentală. Desigur, situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii”. Prin urmare, Curtea a reţinut că printre cazurile de încetare înainte de termen a mandatului Avocatului Poporului trebuie să se regăsească şi revocarea și a recomandat ca reglementarea acestui caz să se realizeze prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei. Curtea constată că Legea nr.35/1997 nu a suferit modificări în sensul celor reținute prin decizia Curții Constituționale”, transmite Curtea Constituțională.

Așadar, se impun modificări care să aducă textele normative în acord cu decizia Curții Constituționale. Sursele politice consultate spun că e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple înainte de sesiunea parlamentară din toamnă.

Foto: Facebook

Comentarii


  • Дверь, оборудованная защелкой такого типа, оснащена снаружи и изнутри неподвижной ручкой, никак не связанной с замком и всегда открывается ключом https://adamsrite.ru/.

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/va-avea-poporul-avocat-nou-planurile-puterii-dupa-ce-curtea-constitutionala-a-stricat-planurile-de-schimbare-a-lui-weber/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 90158 more Information to that Topic: mainnews.ro/va-avea-poporul-avocat-nou-planurile-puterii-dupa-ce-curtea-constitutionala-a-stricat-planurile-de-schimbare-a-lui-weber/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/va-avea-poporul-avocat-nou-planurile-puterii-dupa-ce-curtea-constitutionala-a-stricat-planurile-de-schimbare-a-lui-weber/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *