Sunday, July 7, 2024
Jurnalism corect


Un român, arestat pentru trădare în favoarea Rusiei / El ar fi dat informații despre obiective militare unor oficiali ruși

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 24 mai 2024

Un cetățean român a fost arestat preventiv pentru trădare după ce ar fi spionat obiective militare românești și NATO și ar fi transmis informațiile strânse către diplomați ruși, a anunțat DIICOT vineri, 24 mai.

Acesta ar fi fotografiat și filmat obiective militare din Tulcea, dar și convoaie

„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea, colectând informații cu caracter militar și efectuând fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Bărbatul a fost reținut joi, 23 mai, de DIICOT, iar în aceeași zi Curtea de Apel a admis cerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a contestat deja măsura preventivă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW