Thursday, October 6, 2022
Jurnalism corect


Un nou proiect de Ordonanță pentru majorarea salariilor bugetarilor / Guvernul renunță la ideea introducerii unor noi sporuri 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 august 2022

Ministerul Muncii a publicat miercuri, 17 august, un nou proiect de Ordonanță de urgență pentru majorarea salariilor bugetarilor, care însă nu prevede introducerea de noi sporuri pentru anumite categorii de angajați. 

Potrivit proiectului de act normativ, salariile bugetarilor vor fi majorate cu un sfert din diferența până la grila din anul 2022, prevăzută în Legea salarizării.

„Începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se arată în proiectul de Ordonanță de urgență.

Parlamentarii au vrut să își majoreze lefurile

Promisă în repetate rânduri de liderii coaliției de guvernare, majorarea salariilor bugetarilor nu a intrat încă în vigoare. Pe 8 iunie, Parlamentul a adoptat un proiect de lege în acest sens, însă la pachet au trecut și un amendament care prevedea creșterea salariilor tuturor demnitarilor, de la simpli subprefecți și până la președintele României, cu sume cuprinse între 880 și 1.410 lei.

Cu această decizie nu s-au împăcat liderii coaliției de guvernare, astfel că aceștia au decis să renunțe și să revină cu o altă inițiativă legislativă.

Funcționarii din ministere au vrut să-și ofere sporuri

Ulterior, un proiect de Ordonanță de urgență a fost publicat de Ministerul Muncii. Pe lângă majorarea cu un sfert din diferența până la grila din anul 2022, prevăzută în Legea salarizării, au fost introduse o serie de noi sporuri pentru funcționare din ministere care gestionează fondurile europene.

În urma calculelor făcute de Ministerul Finanțelor s-a constatat că nu există bani în bugetul de stat pentru aceste sporuri, astfel că executivul a rămas la varianta inițială.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com