Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Un grup de 25 de români aflați în China urmează să ajungă în România. Anunțul Ministerului Sănătății

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 26 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Ministerul Sănătății a transmis, duminică, primul buletin informativ al Comitetului interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus. Potrivit acestuia, marți urmează să ajungă în România un grup de 25 de persoane din Beijing-China.

Ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China, va sosi, marți, pe aeroportul din Otopeni. Ministerul Sănătății a anunțat că în cazul acestora vor fi luate măsuri speciale specifice.

Ministerul Sănătății a mai transmit că până în acest moment a fost monitorizată întreaga circulație a persoanelor care vin spre România, din China.

Până au cum au fost câteva alerte la Cluj, Timișoara, Constanța și București, dar toate au fost infirmate.

În ceea ce privește situația muzicienilor români care au fost în turneu în Wuhan, China, timp de 40 de zile, DSP județean verifică zilnic starea acestora de sănătate.

„Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus, la niciuna din persoanele din acest grup”, conform MS.

sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/un-grup-de-25-de-romani-aflati-in-china-urmeaza-sa-ajunga-in-romania-anuntul-ministerului-sanatatii/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 19217 more Information on that Topic: mainnews.ro/un-grup-de-25-de-romani-aflati-in-china-urmeaza-sa-ajunga-in-romania-anuntul-ministerului-sanatatii/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/un-grup-de-25-de-romani-aflati-in-china-urmeaza-sa-ajunga-in-romania-anuntul-ministerului-sanatatii/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/un-grup-de-25-de-romani-aflati-in-china-urmeaza-sa-ajunga-in-romania-anuntul-ministerului-sanatatii/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 91510 more Information to that Topic: mainnews.ro/un-grup-de-25-de-romani-aflati-in-china-urmeaza-sa-ajunga-in-romania-anuntul-ministerului-sanatatii/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *