Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Un glonț ar fi pătruns prin acoperișul unei bucătării din Chilia Veche

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 8 septembrie 2023 Etichete: ,

Un glonţ a fost găsit într-o gospodărie din Chilia Veche, judeţul Tulcea, iar poliţiştii şi procurorii fac cercetări pentru a stabili cum a ajuns proiectilul acolo, a transmis vineri, 8 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea, notează News.ro. 

Conform sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi joi, 7 septembrie, despre faptul că într-o anexă a unei gospodării din localitatea Chilia Veche a fost identificat un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ.

Surse apropiate anchetei afirmă că proiectilul, un glonţ-calibrul 7,62 mm, a pătruns prin acoperişul casei, prin tavanul de rigips, căzând în interiorul bucătăriei.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi uz de armă letală fără drept, cercetările continuând sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea”, a transmis IPJ Tulcea.

Anchetatorii au precizat că nu a fost pusă în pericol viaţa niciunei persoane în urma acestui incident şi continuă verificările pentru a se stabili cum a ajuns acolo acel glonţ.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW