Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Un bărbat din Timișoara a plasat pe piață aproape 13.000 de euro în bancnote contrafăcute

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 10 octombrie 2024 Etichete: , ,

Un bărbat din Timișoara a fost arestat preventiv astăzi, după ce poliția a descoperit că acesta a plasat pe piață aproape 13.000 de euro în bancnote contrafăcute. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile și este acuzat de înșelăciune și punere în circulație de valori străine falsificate.

Ofițerii BCCO Timiș au descins în această dimineață în trei locații pentru a-l identifica pe bărbatul care, timp de un an și jumătate, a plasat pe piață aproape 13.000 de euro în bancnote false.

Potrivit anchetatorilor, acesta făcea cumpărături online pe care le plătea cu banii falși.

În perioada 01.08.2022-23.09.2023, bărbatul a cumpărat două lanțuri de aur de 14k, 5 telefoane mobile, un pistol de impact pentru desfăcut prizoane, un autoturism marca Skoda Roomster, dar a și făcut cadou două bancnote false a câte 100 de euro, ca și dar de nuntă. În total, bărbatul a pus în circulație 12.700 de euro falși.

„În data de 01.08.2022, în jurul orelor 11:40-12:00, 24 de bancnote contrafăcute din cupura de 50 euro, în parcarea unui magazin din municipiul Timişoara, judeţul Timiş, pentru achiziţia unui lanţ de aur de 14k, greutate 28 grame, lungime 60 cm; În data de 01.08.2022, în jurul orelor 13:30, 25 de bancnote contrafăcute din cupura de 50 euro, în faţa unui amanet din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, pentru achiziţia unui lanţ de aur de 14k, greutate aproximativ 30 grame; În data de 06.08.2022, în jurul orelor 18:30-19:00, 98 de bancnote contrafăcute din cupura de 50 euro, în parcarea unui magazin din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, pentru achiziţia a 5 telefoane mobile; În data de 13.07.2023, în jurul orelor 14:20-14:30, 10 bancnote contrafăcute din cupura de 100 euro, pe raza localităţii Teremia Mare, judeţul Timiş, pentru achiziţia unui pistol de impact pentru desfăcut prizoane; În data de 17.07.2023, în jurul orelor 16:15, 24 de bancnote contrafăcute din cupura de 100 euro, pe raza localităţii Dudeştii Vechi, judeţul Timiş pentru achiziţia unui autoturism marca Skoda Roomster de culoare albă; În data de 23.09.2023, 2 bancnote contrafăcute din cupura de 100 euro, pe raza localităţii Giroc, judeţul Timiş, ca şi dar de nuntă”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, potrivit news.ro.

Ofițerii BCCO au confiscat 36.400 euro numerar, autoturismul achiziționat ilegal și dispozitivele electronice.

Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioada de 30 de zile și este acuzat de înșelăciune și punere în circulație de valori străine falsificate.

Sursă foto: Poliția Română

 

 

 

Comentarii