Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


RA-APPS îl somează pe Traian Băsescu să părăsească vila de protocol din Primăverii

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 25 mai 2022

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost notificat de un executor judecătoresc să elibereze vila de protocol, situată în cartierul bucureștean Primăverii, după ce termenul de 60 de zile, prevăzut de lege, a expirat, potrivit unui comunicat transmis miercuri, 25 mai, de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Potrivit RA-APPS, dacă Traian Băsescu va refuza în continuare să dea curs notificării, transmise pe 28 martie, instituția va demara procedurile de evacuare.

Băsescu: Nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze

Traian Băsescu a declarat miercuri, 25 mai, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat. El a mai spus că a primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul, şi că un executor judecătoresc se va ocupa de procedură, dar că nu i s-a dat un termen.

„În primul rând, nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva”, a afirmat Băsescu.

Traian Băsescu, lăsat fără beneficiile de fost președinte

Ca urmare a deciziei definitive a instanței prin care i s-a stabilit calitatea de fost colaborator al Securității, Traian Băsescu și-a pierdut absolut toate beneficiile de care dispunea în calitatea sa de fost președinte, printre care se numărau pază și transport asigurate de SPP, un venit de 75% din indemnizația acordată președintelui în funcție, respectiv dreptul de a locui gratuit într-o vilă de protocol aflată în proprietatea statului.

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Bușcă

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *