Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Taximetriștii din zona aeroporturilor, verificați de polițiști: Un șofer a fost prins drogat / Amenzi de peste 20.000 lei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 9 iulie 2022

Acțiune amplă în zona aeroporturilor a Direcţiei Transporturi a Poliției Române în această săptămână. Un şofer a fost depistat drogat la volan, iar pentru patru autovehicule au fost retrase certificatele de înmatriculare, din cauza unor defecţiuni tehnice sau dotări nepermise de lege.

În total au fost aplicate 75 de amenzi în valoare totală de circa 21.000 lei.

„Au fost verificate 195 de autovehicule, legitimate 221 de persoane şi aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.295 de lei. Din totalul sancţiunilor, 21 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 46 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 8 la alte acte normative. Totodată, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi reţinut un permis de conducere”, precizează documentul citat.

La acţiunea de control au participat poliţişti din cadrul poliţiei transporturi, poliţiei rutiere, dar şi jandarmi.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW