Thursday, October 10, 2024
Jurnalism corect


SURSE Percheziții DIICOT: Peste 300 de persoane, acuzate că ar fi făcut parte dintr-un grup specializat pe fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani. Prejudiciul, estimat la peste 7 milioane de euro

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 21 iulie 2021

Procurorii DIICOT, alături de ofițeri ai Poliției de Frontieră și ai Poliției Române, fac miercuri 17 percheziții în București și alte 5 județe, într-un dosar în care peste 300 de persoane sunt acuzate că ar fi făcut parte dintr-un grup specializat pe fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani, potrivit unor surse Main News. 

Membrii grupării ar fi indus în eroare angajații unor companii naționale, primării sau ministere din România și din străinătate, în special din Spania, solicitându-le să își plătească facturile neachitate în conturi controlate de aceștia.

Ulterior, banii ar fi fost extrași din conturile grupării prin intermediul unor „săgeți”.  Prejudiciul estimat în dosar se ridică la peste 7 milioane de euro.

Printre companiile și instituțiile prejudiciate se numără Nuclearelectrica, Imprimeria Națională, Regia de Transport Timișoara, Regia Domeniului Public Cluj, transmit surse judiciare.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *