Friday, July 5, 2024
Jurnalism corect


SUA, un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Cum va influența conflictul din regiune. Virgil Bălăceanu: „Consecințele ar fi directe” – INTERVIU

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 25 aprilie 2024 Etichete: , , , ,

Statele Unite ale Americii au anunțat că pregătesc un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, menit să contribuie la consolidarea apărării în fața ofensivei rușilor. Generalul (r) Virgil Bălăceanu a explicat în detaliu, la solicitarea Main News, cum va influența asistența militară oferită de SUA Ucrainei conflictul din zona de Est a Europei și ce șanse sunt ca armata ucraineană să dezvolte acțiuni de ofensivă de succes.

Administrația Biden planifică să ofere Ucrainei un pachet de asistență militară mai substanțial decât de obicei, care va include în premieră vehicule blindate, alături de artilerie și sisteme de apărare antiaeriană, necesare în mod urgent, informează oficiali americani, citați de Politico.

Oficialii din Departamentul american al Apărării finalizează încă detalii referitoare la pachetul de asistență, având ca obiectiv finalizarea acestuia imediat ce președintele american Joe Biden semnează proiectul de lege privind ajutorul militar suplimentar în valoare de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev. Senatul se așteaptă să adopte definitiv legislația marți și să o trimită la biroul președintelui american.

Potrivit a doi oficiali americani, pachetul va include vehicule blindate, iar conform unei surse adiționale, se estimează că vor fi incluse și alte vehicule de luptă Bradley. De asemenea, se anticipează că vechile vehicule blindate Humvee și M113, împreună cu rachetele, vor face parte din acest pachet.

Unul dintre oficialii americani a subliniat că Administrația pregătește un „pachet amplu pentru a răspunde nevoilor de pe câmpul de luptă ale Ucrainei”, incluzând artilerie și apărare antiaeriană. Președintele Joe Biden a asigurat luni că va furniza acest ajutor „rapid”, odată ce Congresul american îl va adopta și îl va semna, pentru a face față „nevoilor urgente ale Ucrainei”.

Ce impact va avea noul pachet de ajutor militar pentru Ucraina?

Având în vedere situația actuală de pe câmpul de luptă și anunțul făcut de Administrația Biden, rămâne de văzut în ce mod va influența asistența militară a SUA conflictul din Ucraina. Generalul (r) Virgil Bălăceanu, cu o experiență de 40 de ani în domeniul militar, a oferit mai multe clarificări cu privire la ofensiva rușilor și posibilitatea ca armata ucraineană să dezvolte un răspuns pe măsură.

Main News – Ce impact credeți că va avea ajutorul militar acordat de SUA asupra evoluției conflictului din Ucraina?

Virgil Bălăceanu – „Să sperăm, cu cât acest ajutor va fi realizat prin livrări urgente de muniții mai ales, mă refer la artilerie, dar și sisteme și muniție pentru apărarea antiaeriană și antirachetă, să aistăm la consolidarea apărării. Ce ar însemna? Menținerea aliniamentelor actuale, eventual a unor aliniamente mai favorabile din punct de vedere al reliefului din zonă. În esență, direcțiile de acțiune ale rușilor, fiind în ofensivă și având inițiativa pe toate direcțiile, să nu se mai poată desfășura, să nu aibă succes. Până acum, succesul a fost, deși limitat. Au reușit să cucerească foarte mult, însă asistăm mai ales la dezvoltarea ofensivei înspre Chasiv Yar, un oraș situat la Vest de Bakhmut, un punct important. Este un oraș situat pe înălțime, iar dacă ar fi cucerit de către ruși, s-ar deschide direcțiile, s-ar crea condiții favorabile pentru dezvoltarea ofensivei înspre două orașe importante: Slovyansk și Kramatorsk, ceea ce ar însemna cucerirea Donețkului și, alături de misiunile pe care și le propun rușii, în zona Luhansk și Harkov, ar însemna cucerirea Donbasului.”

„Acum sunt condiții favorabile prin livărirle prin care urmează să le facă americanii, în primul rând muniție de artilerie, dar și sisteme și muniție pentru apărarea antiaeriană și antirachetă, precum și alte tipuri de muniții, să permită ca aceste direcții de onfensivă ale rușilor să fie interzise, apărarea să fie stabilizată, să se creeze condiții favorabile pentru că necesită un timp mai îndelungat. Executarea fortificațiilor pe acea zonă, care deja sunt numite „Linia de fortificații Zelenski”, astfel încât să nu asistăm la o continuare a cuceririlor teritoriale ale rușilor, mai ales că pregătesc acțiuni ofensive de amploare. Se presupune că lunile mai și iunie o să fie niște luni în care asistăm la aceste acțiuni ale rușilor.”

Main News – Cum credeți că va percepe Rusia acest sprijin militar acordat de Statele Unite Ucrainei?

Virgil Bălăceanu – „Putem să ne așteptăm ca până la livrările mai consistente, rușii să încerce să valorifice momentul dintre etapa actuală și următoarele etape, astfel încât ei să acționeze ofensiv și să câștige puncte tari în teren până la consolidarea apărării ucrainene. Însă, nu vom asista la o schimbare fundamentală. Cel puțin într-o perioadă relativ apropiată. Forțele ucrainene vor rămâne centrate tot pe problematica apărării. Nu sunt create condițiile, și vom vedea dacă vor fi create, legate de acțiunile ofensive, așa cum a fost în 2023, cu mențiunea că ele nu au fost acțiuni de succes. S-a reușit pătrunderea în dispozitivul forțelor rusești pe adâncimi mici, de maximum 10 kilometri. Rușii încearcă să recucerească acum ce au pierdut, ei fiind în ofensivă pe mai multe direcții. În mod deosebit se vizează trei puncte: Chasiv Yar, Kupiansk și Lyman. Efortul lor este concetrat pentru cucerirea în totalitate a Donbasului. Or, ajutorul atât de așteptat din partea americană ar avea ca efect consolidarea apărării ucrainene și interzicerea înaintării forțelor rusești.”

Main News- Care ar putea fi implicațiile pe termen lung ale acestei decizii pentru securitatea și stabilitatea Europei de Est?

Virgil Bălăceanu – „Consecințele ar fi directe, în sensul în care rușii ar rămâne, cel puțin, în zonele cucerite până acum. Este greu să presupunem că în 2-3 luni vor trece la acțiuni ofensive, aceasta este o problemă complicată ținând cont de rezultatul ofensivei ucrainene de anul trecut, și în felul acesta nu vor fi create condiții pentru ruși să dezvolte ofensiva. Ne gândim în primul rând înspre Harkov și Odesa. Ca atare, Europa în mod indirect ar fi mai bine apărată pentru că asistăm la o stabilizare a apărării ucrainene și la o temporizare până la anularea acțiunilor ofensive ale rușilor.”

Main News – Există discuții sau planuri în cadrul României referitoare la eventuala cedare sau vânzare de rachete Patriot către Ucraina pentru a sprijini eforturile lor de apărare?

Virgil Bălăceanu – Nu cred că putem face un asemenea lucru pentru că noi nici nu am primit toate sistemele. Avem numai un sistem operaționalizat, două sunt în curs de livrare și mai rămâne să primim încă patru sisteme. Chiar în condițiile în care am primi cele patru sisteme, dar lucrul acesta se realizează mult mai târziu, este greu de decis să livrezi sisteme Patriot către Ucraina în condițiile în care trebuie să îți realizezi tu apărarea antiaeriană ținând seama că suntem pivotul apărării NATO în flancul de Sud-Est și, ca atare, zona de conflict este foarte apropiată de România.”

foto: Facebook / NATO Force Integration Unit in Estonia

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW