Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Studentă din București, pusă sub control judiciar după ce ar fi furat o imprimantă portabilă uitată de polițiști pe mașină UPDATE

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 17 octombrie 2024 Etichete:

O studentă în vârstă de 22 de ani a fost reținută pentru 24 de ore de Poliția Capitalei după ce ar fi aruncat la gunoi o imprimantă căzută de pe mașina poliției. Polițiștii o acuză pe tânără de furt. 

UPDATE Potrivit procurorilor, tânăra a fost văzută pe camerele de supraveghere cum a introdus în mașină imprimanta portabilă a polițiștilor.

„Din înregistrările video ataşate la dosar a reieşit că ulterior restituirii documentelor personale și comunicării sancțiunilor dispuse, prin înmânarea procesului-verbal de contravenţie, agenții de poliție rutieră au plecat în urmărirea unui alt autovehicul, moment în care imprimanta, care rămăsese pe plafonul autospecialei, a căzut pe partea carosabilă, context în care, inculpata, care între timp se urcase în autoturismul personal, marca BMW, de culoare albă, a coborât, a ridicat imprimanta de pe carosabil și a introdus-o în maşina sa, plecând de la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Această a fost pusă sub control judiciar.

Știrea inițială

Studenta a fost oprită joi, 10 octombrie, pe o stradă din Sectorul 2 și amendată pentru folii neomologate.

Procesul verbal a fost printat pe loc cu o imprimantă mobilă, iar agentul care o avea în grijă a așezat-o pe plafonul mașinii și a uitat-o acolo.

Când echipajul a plecat, imprimanta a căzut pe șosea, de unde a fost ridicată de tânără amendată și aruncat într-o pubelă, arată stirileprotv.ro.

Polițiștii și-au dat seama că au pierdut imprimanta și s-au întors la fața locului. Cum nu au găsit-o au studiat imaginile surprinse de o cameră de supraveghere și au descoperit la cine ar putea fi.

„În fapt, la data de 10 octombrie 2024, polițiștii Capitalei din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, o tânără în vârstă de 22 de ani a sustras un bun mobil, aparținând unui echipaj de poliție, pe o stradă din Sectorul 2.

La data menționată, la scurt timp după ce a fost sancționată contravențional, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea polițiștilor, căzută de pe plafonul autospecialei pe partea carosabilă, punându-i pe polițiști în imposibiltatea de a intra în posesia bunului respectiv, atunci când aceștia s-au întors la locul evenimentului”, a transmis Poliția Capitalei.

Polițiștii i-au deschis fetei un dosar penal și au reținut-o 24 de ore sub acuzația de furt.

Locuința fetei din București și cea a părinților din județul Argeș au fost percheziționate.

Imprimanta pierdută valorează, spun polițiștii, 2.751 de lei.

Studenta și familia ei se consideră nedreptățiți și au contactat un avocat, mai notează publicația menționată anterior.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW