Un jurnalist al Radio România a fost amenințat de un politician extremist maghiar. Discursul, susținut în Sfântu Gheorghe / Dosar penal deschis de poliție – UPDATE

UPDATE Kelemen Hunor, liderul UDMR, a transmis că formațiunea pe care o reprezintă consideră „inacceptabilă” și „respinge ferm” orice agresiune împotriva cetățenilor, politicienilor, jurnaliștilor și personalităților publice de orice fel.
„Ne așteptăm la aceeași atitudine și poziție și din partea celorlalți. Pentru că, în ceea ce privește agresiunea verbală, care este adesea urmată de agresiune fizică, nu există loc de negociere! Agresiunea de orice fel nu poate fi justificată. Nici dacă este exprimată într-un cerc restrâns împotriva unui jurnalist, nici dacă se dorește spânzurarea politicienilor pentru că au afișat steagul secuiesc”, arată vicepremierul.
UPDATE Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă public amenințările formulate la adresa jurnalistei Boróka Parászka și le califică drept „inacceptabile” și „un atac grav la adresa valorilor democratice”, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.
„Libera exprimare a jurnaliștilor este o condiție de bază a statului de drept și o valoare fundamentală în orice democrație.
Solicit instituțiilor abilitate ale statului să își exercite atribuțiile legale pentru protejarea jurnaliștilor și tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură și discriminare”, a transmis sursa citată.
Știrea inițială
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a transmis vineri, 4 noiembrie, că un jurnalist maghiar al Radio România, filiala Târgu Mureș, a fost amenințat de un politician extremist din Ungaria, în timpul unui discurs susținut în Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Conducerea SRR arată că este un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației și ale statului de drept, menționând că politicianul în cauză a făcut apel și la puritate rasială. Poliția din Mureș s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal.
Incidentul a fost raportat cu o zi în urmă și în presa maghiară, iar Telex.hu susține că este vorba de Bartha Barna, reprezentant al partidului extremist Patria Noastră.
„În mesajul său, acesta spune: -…puteți să o vedeți pe Parászka Boróka, o puteți auzi la Radio Târgu-Mureș. Păi dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm că am ajuns unde suntem-. Politicianul a mai adăugat, cităm: -asistăm la ţiganizarea secuimii şi a poporului maghiar-”, potrivit Societății Române de Radiodifuziune.
Acuzațiile sunt probate și de înregistrarea audio publicată de Telex, care arată că, pe lângă amenințările aduse jurnalistei de la Radio Târgu Mureș, Bartha Barna a făcut comentarii xenofobe la adresa etniei rrome și a comunității evreiești.
„Societatea Română de Radiodifuziune consideră comentariile mai sus amintite drept un atac grav împotriva normelor de bază ale democrației, ale statului de drept, declarațiile care fac apel la puritate rasială fiind inacceptabile într-o Românie democratică și tolerantă.
Societatea Română de Radiodifuziune condamnă în aceste timpuri grele, cu fermitate, orice comportament extremist și manipulator care propagă și incită la violență și își exprimă dezacordul cu privire la acest tip de abordare.
Luptând pentru echidistanță, imparțialitate și informare corectă, în conformitate cu misiunea sa publică, în spiritul apărării eticii și libertății jurnalistice, precum și în calitate de sursă credibilă și relevantă de știri, Societatea Română de Radiodifuziune dorește să condamne ferm și să descurajeze atitudinile părtinitoare și extremiste și continuă să facă parte din tabăra apărării adevărului și a valorilor descrise în Constituția României”, se mai arată în punctul de vedere semnat de conducerea Societății Române de Radiodifuziune.
Jurnalistul în cauză este Boróka Parászka, reprezentant al Radio Târgu Mureș, post public de radio care emite și în limba maghiară. În timpul discursului susținut într-o încăpere a Bisericii Unitariene din Sfântu Gheorghe, alături de politicianul extremist maghiar se aflau 6 persoane.
„Patria Noastră aparent ține predici în fața a două sau trei persoane, nu are nimic de zis transilvănenilor sau locuitorilor Ținutului Secuiesc, are nevoie de ceva să iasă în evidență(…)Sunt iepurele în această cursă de câini la care n-aveam nicio intenție să particip”, le-a spus Boróka Parászka jurnaliștilor de la Telex.
Ea a mai menționat că „n-ar fi luat în serios” cazul, dacă nu era vorba de un „reprezentant al Patriei Noastre care a atacat un jurnalist de la un post care emite și în limba maghiară și care aparține de radioul public românesc”.
Patria Noastră a intrat în Parlamentul Ungariei în anul 2022, obținând 7 locuri (din 199) la alegerile din aprilie.
Reprezentanții partidului extremist au continuat acuzațiile la adresa jurnalistei, menționând că este „provocatoare anti-naționalistă”, și au transmis că nu pot fi trași la răspundere pentru declarațiile făcute de reprezentantul lor pe teritoriul României.
Din cauza „materialelor care nu produc reclamă pozitivă” (Zsigmond Barna Pál – parlamentar Fidesz) autorităților de la Budapesta, Boróka Parászka a fost amenințată în mai multe rânduri de politicieni din Ungaria, inclusiv reprezentanți ai Fidesz, partidul la guvernare, sau de presa maghiară, inclusiv de publicațiile care circulă și în România, mai arată Telex.
În acest caz, Inspectoratul de Poliție din Mureș a anunțat că s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal pentru amenințare.
„În continuare, se efectuează cercetări, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, se mai arată în comunicatul IPJ Mureș.
Sursă foto: Facebook / Bartha Barna



