Stirile zilei

Prezență crescută la vot în diaspora la ora 11

Mobilizarea impresionantă a cetățenilor români din diaspora continuă și în cea de-a doua zi de vot. Până la ora 11:00 și-au exercitat dreptul peste 270.000 de persoane, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente.

La turul 1 al alegerilor prezidențiale, până sâmbătă la aceeași oră, au trecut pe la urne aproape 144.000 de cetățeni, observându-se în prezent o creștere semnificativă a numărului acestora.

Cea mai mare prezență a fost înregistrată în Marea Britanie, unde și-au exercitat dreptul de vot peste 43.000 de concetățeni. În urmă cu două săptămâni, numărul acestora era de aproape 20.600.

Pe locul al doilea în clasamentul participării la vot se află Italia. În statul peninsular au trecut pe la urne peste 39.000 de români, față de peste 23.000 la turul 1.

Republica Moldova, unde vineri s-a înregistrat cea mai mare prezență la secțiile de votare, s-a clasat astăzi doar pe locul al treilea. Aproape 38.000 de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot în stânga Prutului, cu aproximativ 21.000 mai mulți față de prima etapă a scrutinului prezidențial.

În Germania au votat, de asemenea, peste 37.000 de români. În urmă cu două săptămâni prezența era de doar 20.400 de concetățeni.

O mobilizare crescută s-a înregistrat și în Spania, un alt stat care a devenit casă pentru foarte multe persoane din România. Pe la urne au trecut peste 28.200 de persoane, față de aproape 17.600 la turul 1.

Ultima țară unde s-a depășit borna de 10.000 de persoane care au votat este Franța. Aici și-au exercitat dreptul peste 12.300 de cetățeni, față de peste 6.200 acum două săptămâni.

Articole Recomandate

Back to top button