Stirile zilei

FOTO Un nou parc în București. Parcul Liniei, construit în Sectorul 6, de-a lungul unei foste căi ferate

Primăria Sectorului 6 a inaugurat joi, 1 iunie, prima fază a Parcului Liniei, cu o suprafață de 45.000 mp, aflată în Cartierul Militari, între Plaza Mall România și Cora Lujerului. Lucrările la Faza a doua, cuprinsă între Gara Cotroceni și Bulevardul Doina Cornea, vor începe luna viitoare ar trebui finalizate până la finele anului.

Lucrările la prima fază a Parcului Liniei au durat aproximativ 1 an, au costat 13,5 milioane lei și au fost executate de o asociere formată din firme „de casă” – Garden Center, Cris Garden și Geca Impex. Aceleași firme vor executa și lucrările la Faza 2.

Modelul de parc liniar a fost implementat cu succes și în alte mari orașe la nivel mondial, printre care New York (High Line), Paris (Coulée verte René-Dumont), Berlin (Mauerpark) și Londra (Hogsmill River Park și Mile End Park).

Faza întâi a Parcului Liniei include pistă de biciclete pe o lungime de 1,1 km, două terenuri de baschet construite la standardele Federației Intrenaționale de Baschet, cu gradene pentru spectatori, cel mare mare skatepark din sector, fântână drydeck, dar și un loc de joacă generos, de aproape 2.000 mp, ce cuprinde echipamente pentru copiii între 1 și 14 ani.

Acestea sunt amenajate pe trei grupe de vârstă: 1-5 ani, 3-8 ani, 4-14 ani. Aici întâlnim leagăne inclusiv pentru „mama și copilul”, trasee sportive, toate construite din lemn și funie. Întreaga suprafață este prevăzută cu covor elastic din cauciuc.

De asemenea, în Parcul Liniei vizitatorii se vor putea odihni în cele 18 fotolii tip puf și zece hamace, ce vor fi amplasate în diverse zone. Sunt 104 bănci, 53 de coșuri de gunoi, cinci cișmele cu apă potabilă.

Calea ferată a fost încadrată peisagistic și acoperită cu un deck de lemn, pe o suprafață de 1.850 mp. În Parcul Liniei, Faza 1, au fost plantați 1.807 arbori și arbuști, plus 3.022 de flori.

„Sectorul 6 și Bucureștiul au de azi un nou parc. Unul de aproximativ 5 hectare, care reprezintă Faza I. Vom continua imediat cu Faza II și vom ajunge la 8 hectare, astfel că vom avea cel mai mare parc din București deschis după 1989”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.

Luna viitoare încep lucrările la Faza 2 a Parcului Liniei

Lucrările la Faza 2 vor începe luna viitoare și ar trebui finalizate până la finele anului. Deja, întregul teren de 16.110 mp a fost curățat.

Vor fi amenjate: o pistă de biciclete cu o lungime de 585 metri, ce o va continua pe cea de la Faza 1, pistă de pumptrack, fântână drydeck, loc de joacă, zonă specială pentru activități sportive în aer liber: bare pentru tracțiuni, bare cu inele, scări de cățărare, perete de cățărare cu frânghie, obstacole în serie, box. Tot aici vor fi amplasate: rastel de biciclete, pergole, hamace, dar și cinci foișoare smart, dotate cu wi-fi, unde se va putea lucra în aer liber.

Pe o bucată de 5.000 mp, pe care am denumit-o Liniei 2 bis, vor fi amenajate doar alei încadrate de spațiu verde.

Lucrările la Faza 3, între Lujerului și Valea Cascadelor, vor începe anul viitor, dacă CFR rezolvă problemele de proprietate a unei linii ferate deținute de un privat.

Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate și va scoate anul acesta la licitație procedura de proiectare și execuție. Faza 3 va fi cea mai lungă: 80.000 mp.

Articole Recomandate

Back to top button