Fostul primar din Pitești și fiica sa, condamnați la închisoare într-un dosar de corupție

Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului, și fiica sa, Elena Pandiuc, au fost condamnați la 8, respectiv 5 ani de închisoare într-un dosar de corupție în care prejudiciul este de 6 milioane de euro, conform deciziei Tribunalului București.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă.
În dosarul „Publitrans”, deschis la DNA, Tudor Pendiuc a fost acuzat, împreună cu fiica sa și alte 10 persoane, de luare de mită, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată. Investigațiile procurorilor au vizat modalitatea de achiziție a 80 de autobuze pentru municipiul Pitești.
Acuzațiile procurorilor DNA
Fostul primar din Pitești a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în martie 2015, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
S.C. Publitrans 2000 S.A este societatea care are asigură transportul public local în municipiul Pitești, având ca acționar unic Consiliul local Pitești. Compania trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziționate de Consiliul local prin alocare de fonduri.
Primarul de la acea vreme, Tudor Pendiuc, ar făcut astfel încât Publitrans să încheie un contract de asociere prelungit cu societățile private CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A, în folosul acestora.
„Concret, cu referire la cele menționate, în calitate de primar al mun. Pitești și conducător al serviciilor publice locale, în perioada 2007-2014, inculpatul Pendiuc Tudor, exercitat cu rea credință atribuțiile ce îi reveneau în legătură cu încheierea, derularea și prelungirea contractului de achiziție publică de asociere în participațiune”, conform DNA.
Tudor Pendiuc a fost acuzat că a inițiat procedura de asociere a S.C. Publitrans 2000 S.A. cu un operator privat, contrar legii și contrar cererilor formulate în repetate rânduri de consiliul de administrație al societății și fără a ține cont de concluziile studiului de fezabilitate.
Mai mult, acesta a impus, în mod nelegal, membrilor consiliului de administrație ai S.C. Publitrans 2000 S.A. să includă în caietul de sarcini, condiții restrictive pentru a limita participarea operatorilor privați la licitație, a inițiat proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participațiune.
Astfel, primarul a modificat documentația de achiziție (fișa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat.
Primarul mai este acuzat că a ordonat plățile prin care asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. încasa subvenția, în condițiile în care cunoștea că această societate nu deținea autobuzele în proprietate.
„Finalitatea derulării în condiții frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firmele private SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A au dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociație și au realizat și un profit substanțial, în timp ce societatea publică de transport S.C. Publitrans 2000 S.A. s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeași situație, practic fără mijloace de transport”, mai notează procurorii.
Din subvenția încasată de la Primăria Pitești, firmele private au achitat autobuzele care le-au revenit în proprietate, ulterior.
Primarul Pendiuc a primit, în 2008, pentru fiica sa, și ea inculpată în acest dosar, un apartament în municipiul București – Ansamblul Rezidențial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), „în schimbul favorizării asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. în procedura de atribuire a contractului de asociere în participațiune, respectiv acordarea efectivă, executarea și ulterior prelungirea acestuia”.
Comunicatul integral al DNA privind trimiterea în judecată a fostului primar din Pitești poate fi citit AICI.



